În Canada, nimeni nu mișcă-n front când s-a pus de-o grevă

Tudor Urlea este un nume cunoscut în mișcarea sindicală constănțeană. În anii ´90 a condus Sindicatul Liber din Învățământul Preuniversitar Constanța. Apoi, pe timpul Guvernului Ciorbea, a lucrat în asigurările de sănătate, reprezen-tând sindicatele.
Ca mulți alți români, a fost nevoit să emigreze în Canada, împreună cu familia. A luat viața de la început, lucrând într-un nou domeniu de activitate.
Ține legătura cu țara, cu orașul Constanța și cu presa locală. Urmărește evoluția crizei sociale din România, escaladarea conflictului dintre guvern și sindicate.
"Lumea nouă" în care trăiește nu este în afara crizelor și tensiunilor sociale. Nici acolo mișcarea sindicală nu este unită. Diferența este dată de regulile după care se desfășoară acțiunile revendicative, grevele în particular. Nu seamănă cu cele din România și, probabil, eficiența lor este cu totul alta.
În cele ce urmează, vă prezen-tăm recenta corespondență primită de la Tudor Urlea - o relatare extrem de interesantă pe această temă.
"Salut, marți 08 iunie 2010 va fi zi de grevă în învățământul preuniversitar din Quebec. Această acțiune este organizată de una din cele trei federații sindicale (profesorii au două organizații sindicale, iar personalul auxiliar, una), care nu este mulțumită de rezultatul negocierilor cu guvernul.
Principala revendicare se referă la reducerea numărului de elevi la clasă (cer maximum 28, în prezent existând clase cu 36 - 37 de elevi), dar și la probleme legate de stabilitatea locului de muncă și titularizarea pe post. Chiar dacă ministrul învățământului a anunțat că a pregătit un program pentru micșorarea numărului de elevi în următorii ani, greva va avea loc, întrucât se dorește ca aceste modificări sa fie prinse în contractul colectiv de muncă. Te vei întreba, poate, cum este posibil să fie grevă când doar o federație o organizează. Și eu m-am întrebat și am avut plăcuta surpriză să constat că cei de aici sunt foarte serioși.
În primul rând, pe perioada grevei, nimeni nu poate intra în școală fără acordul greviștilor. Directorul a discutat acest lucru cu ceilalți lucrători care nu participă la grevă și le-a cerut să respecte procedura, adică se vor întâlni la intrarea în școală la o oră fixată, se va face prezența, apoi vor reveni la o altă oră convenită ș.a.m.d. Nici măcar el, ca director, nu poate intra.
În zilele premergătoare grevei, școala a comunicat, în scris, părinților că elevii vor rămâne acasă în această perioadă.
Pentru cei care participă la grevă programul este asemănător. Greviștii trebuie să se prezinte la o anumită oră, responsabilul sindical face prezența, după care fiecare are o sarcină de îndeplinit. O parte din greviști rămân în școală și asigură paza acesteia, iar cealaltă parte participă la diversele forme de protest (miting, pichetare...) organizate de sindicat. În funcție de cum vor decurge negocierile se decide (prin votul adunării generale) dacă acțiunea continuă sau nu.
Nimeni nu chiulește (grevist sau nu) și nimeni n-a îndrăznit să critice acțiunea care este legală (respectul este reciproc). Când acțiunea este organizată în mod serios și părțile se respectă, rezultatul este benefic pentru toți."
Interesant ar fi de aflat de câtă încredere se bucură sindicatele din Canada, în rândul populației, dar mai ales printre propriii membri. În România, ele se află pe un loc foarte scăzut în topul încrederii, chiar mai jos decât guvernul, parlamentul și justiția, cam la același nivel cu partidele politice.