În ce monedă se mai merită să ținem banii în bancă

1536
7
În ce monedă se mai merită să ținem banii în bancă - economisire-1361715133.jpg

Articole de la același autor

Întotdeauna este foarte bine, dacă își și permiți acest lucru, să ai o rezervă de bani pentru anumite perioade mai grele, probleme care pot apărea sau investiții. Banca reprezintă însă mai degrabă un seif în care-ți păstrezi banii în siguranță, departe de ochii curioșilor, și mai puțin o sursă de câștig, de pe urma dobânzilor, mai ales dacă vorbim despre sume nu foarte mari.

"Reclamele de la televizor sunt o adevărată minciună. Băncile te îmbie cu dobânzi dintre cele mai atractive pe micul ecran, dar când ajungi la ghișeu te trezești că economiile tale ar sta mai bine și mai în siguranță în șifonierul de-acasă. Spun aceasta pentru că am ajuns la o anumită bancă, după o lungă aventură prin mai toate băncile constănțene pentru a compara oferta la un depozit în euro. După ce prima dată oficianta de la birou mi-a greșit calculul îmbiindu-mă cu o sumă mai mare cu 100 de euro, adică la 4.000 de euro mă păcălea că primesc 144 euro pe trei luni, am aflat că voi primi doar 36 de euro", ne-a povestit Mariana Teodorescu, o constănțeancă ce s-a hotărât să nu mai țină banii în casă, în speranța și a unui câștig cât de cât generos.

Analizând ofertele băncilor vedem că dobânzile pentru depozitele în euro sunt, în majoritatea cazurilor, cu două procente sub cele în lei, așadar cel puțin din acest punct de vedere moneda națională pare o variantă mult mai bună.

Am realizat mai multe simulări, plecând tot de la suma de 4.000 de euro, însă pe diverse tipuri de depozite, pentru a reuși să ne dăm seama despre diferențele de dobândă dintre depozitele în lei și cele în euro, cele mai populare printre români.

Iată doar două exemple: la un depozit de 4.000 de euro la Raiffeisen Bank, un depozit cu dobândă fixă și scadență unică, pentru cea mai mică perioadă, 18 luni, simulatorul ne arată că dobânda va fi de 3%, așadar se ajunge la o valoare totală de doar 4.180 de euro. Din dobândă se va reține însă și impozit, conform legii. Dacă depunem echivalentul în lei a 4.000 de euro, adică aproximativ 17.600 de lei, atunci ne bucurăm de o dobândă de puțin peste 5%, așadar suma finală va fi de aproape 19.000 de lei, din care se reține, de asemenea, impozit.

Dacă dorim să depunem bani pe o perioadă ceva mai scurtă, atunci Bancpost ne propune, printre altele, impozitul pe patru luni. La o sumă de 4.000 de euro, cu o dobândă de 4,25%, suma finală este de 4.056 de euro, iar la echivalentul în lei, adică 17.600 de lei, dobânda este de 6,1%, așadar suma finală este de 17.953 de lei. De asemenea, să nu uităm că din dobânzi se reține impozit, așadar câștigurile sunt și mai mici decât cele aparente.

Comentează știrea

admirator
25 februarie 2013
bun articol!

felicitari. Dar cum se face ca CEC-ul comunist dadea o dobanda de 3% (neimpozitabila) pe depozitele la vedere si 5%(nici asta nu se impozita) la cele pe termen? Cum se face ca bancile dau imprumuturi cu dobanzi extrem de mari? Cum se face ca la noi sunt cele mai mici dobinzi pentru depozite si cele mai mari dobinzi pentru imprumuturi? Din UE si nu numai?!!! (Suntem mai prosti ca africanii...) Cum se face ca intotdeauna cand iti deschizi un depozit, se transforma in cont fara sa fi semant ceva? (Cu dobinzi mai mici...) Cum se face ca ti se percep taxe si pentru "administrarea " si pentru "casierie" la retrageri de numerar si impozit pe profit si multe altele? Protectia consumatorului si parlamentarii/ministrii acestei tari, au studiat si ei problema? Ce parere au? Aceeasi ca la accceptarea redeventelor de 3% pentru extractia de minereuri?(Cand cea mai modesta contributie este in Ghana de 45%...) Si aceeasi ca la cumpararea de bijuterii de aur/argint de la populatie de catre "firme" cinstite, cu doar 5% din pretul oficial al aurului/argintului la bursa? (Metal brut, nu bijuterii...). Dar, daca in toata lumea bancile comerciale -si de stat- accepta depozite in metal pretios (purtatoare de dobanzi), la noi nu exista aceasta posibilitate... Prea suntem luati de prosti... Si politicienii acopera aceasta activitate! Dar daca nu reactionam, poate chiar suntem prosti!

montaj parchet
25 februarie 2013
cultivareaciupercilor

Servicii profesionale de montaj parchet in Constanta . Montam parchet laminat la cele mai mici preturi.tel 072387224

Liviu
25 februarie 2013
Ai nostrii ca brazii cu mucii pe piept

Se spune ca poporul Roman a inceput sa se formeze in timpul amestecarii dacilor cu romanii .Formarea continua cu asimilarea altor neamuri inghesuite ulterior pe teritoriile noastre si continua si acum,ca inca nu suntem o natie unita,capabila sa ne facem viata buna asa cum reusesc altii.Putem fi asupriti,batjocoriti,umiliti,cacati si pisati de toti . Chiar noi intre noi facem asta. Banci,alte institutii, ce mai conteaza ? Un popor bleg poate fi stors de oricine,oricum,oricand.

prof graur
25 februarie 2013
limba romana, bat-o vina!

a merita NU e verb reflexiv, deci trebuie modificat titlul (mai merita sa tinem ....)!!!

Razvan
25 februarie 2013
articol slab!

pe lângă problemele de gramatică, articolul nu este nici bine documentat; nu face referire la investiții, la dobânzi efective pentru ron; la piața de capital; la fonduri de investiții etc; o relatare a unei persoane neulțumite de un dep în euro și 2 bănci - ăsta-i tot articolul. BV!!!!!!!!!!

Marius
26 februarie 2013
O rusine de articol

Daca asa se fac articolele la voi, pai cred ca ar trebui inchis acest fluturas.Asta e articol pe tema depoziteloe bancare, dobinzi,etc.Mai bine zis este o novela,o povestioara a ceea ce a visat un/o asa zis(a) jurnalist(a).Rusine.

EscorteDinRomania.ro
4 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7273 secunde