Incidente și accidente pe mări și oceane
420
Articole de la același autor
Navigatorii europeni vor avea o mai mare libertate de circulație pe piața shipping-ului comunitar
10 Iunie 2019
Creșterea numărului de navigatori români din flota norvegiană, blocată chiar de statul român!
15 Mai 2019
Prețurile apartamentelor din Constanța au sărit calul
24 Aprilie 2019
Arma de asalt Berretta va fi produsă la Plopeni
12 Iunie 2019
Dați mai multă putere femeilor lupi de mare! Noua deviză a Organizației Maritime Internaționale
26 Aprilie 2019
Tancul petrolier "Front Altair" încărcat cu țiței, care se deplasa dinspre Al Ruways (Emiratele Arabe Unite) către Taiwan, și tancul chimic "Kokuca Courageus" încărcat cu metanol, care plecase din Arabia Saudită spre Singapore, au luat foc, după ce au fost atacate în Golful Oman. Nu se știe exact ce anume le-a lovit, unele surse afirmând că ar fi vorba de torpile. Ambele echipaje au abandonat navele, marinarii fiind preluați de vasele comerciale din apropiere.
În dimineața de 13 iunie 2019, cele două tancuri erau în flăcări și încă pluteau. În legătură cu atacul, se fac tot felul de speculații, dar nu se știe nimic precis.
XXX
Suprastructura cargoului de mărfuri generale "Mentari Selaras" a luat foc, probabil de la sala mașinilor, în timp ce se afla lângă portul Waingapu, Insula Sumba, Indonezia. Cu sprijinul unei echipe SAR din Waingapu, echipajul s-a luptat cu incendiul, reușind să îl stingă. Apoi, cargoul a fost remorcat până în port.
XXX
Vrachierul "Bulk Japan" a fost nevoit să își întrerupă voiajul în seara de 12 iunie 2019 și să se întoarcă în portul Da Nang din Vietnam, din cauză că un marinar filipinez s-a accidentat grav în timp ce muncea în magazia de marfă. O navă SAR cu o echipa medicală a fost trimisă în întâmpinarea vrachierului. Rănitul a fost preluat și transportat la spital.
XXX
Agenția irlandeză de știri "Mehr" a informat că pe platforma de extracție a gazelor SPD9, din câmpul petrolier South Pars, din Golful Persic, a izbucnit un incendiu. Focul s-a declanșat în după-amiaza de 12 iunie 2019. Întregul personalul al platformei a fost evacuat, iar producția a fost oprită. Incendiul a fost cauzat de scurgeri de gaze. Situația pagubelor nu este cunoscută la această oră.
XXX
Un amestec de aer și gaze petroliere a provocat o explozie urmată de incendiu, în sala mașinilor tancului petrolier "VF Tanker 16". Nava era acostată în portul Makhachkala, din Dagestan, Rusia, de Marea Caspică. Deflagrația s-a produs la 4:20, ora Moscovei, pe 11 iunie 2019. Doi marinari au murit în explozie, iar alți doi sau trei au fost spitalizați cu arsuri.
XXX
Un lucrător portuar a fost ucis pe loc în timpul operațiunilor de legare a navei la cheu, în portul Ancona din Italia. Tragedia s-a produs ca urmare a ruperii parâmelor.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 03 Iunie 2019
Luni, 06 Mai 2019
Sâmbătă, 04 Mai 2019
Vineri, 12 Aprilie 2019
Sâmbătă, 16 Martie 2019
Vineri, 15 Martie 2019
Joi, 07 Martie 2019
Marţi, 29 Ianuarie 2019