În Monitorul Oficial al României, a fost publicat OMFP nr. 491/2014 privind procedura de soluționare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare.
Potrivit acestuia, se supun prevederii de soluționare numai deconturile depuse în cadrul termenului legal. Persoanele impozabile care depun astfel de deconturi după expirarea termenului vor prelua suma negativă în decontul perioadei fiscale următoare.
Solicitările de rambursare depuse pentru același termen legal de depunere se supun procedurii de soluționare în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal, în 45 de zile de la data înregistrării lor. În situațiile în care, pentru soluționarea cererii sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
Deconturile depuse de persoanele impozabile, altele decât marii contribuabili, contribuabilii mijlocii sau exportatori, se soluționează în funcție de gradul de risc fiscal pe care îl prezintă fiecare persoană impozabilă, astfel: în cazul deconturilor cu risc fiscal mic - prin emiterea deciziei de rambursare; cu risc fiscal mediu - cu analiză documentară; cu risc fiscal mare - cu inspecție fiscală anticipată.
Deconturile sunt în curs de soluționare în perioada cuprinsă între data depunerii decontului și data compensării/ restituirii efective a sumelor aprobate la rambursare.
Important! Deconturile depuse de persoanele impozabile care nu au fapte de natura infracțiunilor înscrise în cazierul fiscal și nici nu au risc fiscal mare stabilit de organele fiscale, prin care se solicită sume de până la 45.000 lei, se încadrează la risc fiscal mic și se soluționează prin emiterea deciziei de rambursare în termen de maximum 5 zile de la data depunerii decontului.
Deconturile se depun la organul fiscal, prin poștă, direct la compartimentul de specialitate ori prin sistemul electronic național, la termenele prevăzute de Codul Fiscal.