Fiindcă șefii lor nu și-au făcut temele

Inspectorii antifraudă ard gazul prin birouri

2331
Inspectorii antifraudă ard gazul prin birouri - directiaantifrauda-1384538290.jpg

Articole de la același autor

Nașterea Direcției Generale de Antifraudă Fiscală se anunță a fi mai grea decât prevedea legea și de cât au promis ministrul finanțelor publice, Daniel Chițoiu, și premierul Victor Ponta. Conform legii, noua structură ar fi trebuit să funcționeze de la 1 noiembrie 2013. Chițoiu și Ponta dăduseră ca sigură data de 15 noiembrie, dar am intrat în cea de-a doua jumătate a lunii și nu sunt semne că instituția va deveni funcțională până la 1 decembrie. Pe 11 noiembrie 2013, a început angajarea primilor 352 de inspectori antifraudă, dintre care 44 vor activa la Direcția Regională Antifraudă 2 Constanța. Potrivit informațiilor obținute pe surse, din data de 11 noiembrie, de când au primit decizia de numire pe funcție, și până astăzi, inspectorii antifraudă n-au efectuat nici un control, n-au descoperit niciun caz de evaziune fiscală, n-au recuperat niciun leu din economia subterană, n-au destructurat nicio rețea de criminalitate economică. De o săptămână, sute de profe-sioniști stau prin birouri, așteptând să li se dea ordinul de luptă cu "dușmanul" din subteranele economiei. De ce întârzie semnalul? Nu și-au făcut "generalii" temele, nu știu ce să le ceară "armatelor"? Vineri, 15 noiembrie, cea de-a doua serie de 384 de inspectori antifraudă s-a prezentat la post, în vederea angajării. Cei 34 de "luptători" din Regională Antifraudă Constanța sunt:

- inspectori antifraudă superiori - ION DRAGOȘ, SOCEANU SORIN, MARIAN MONICA NICOLETA, ROMAN LIVIU DUMITRU, IBADULA BIROL;

- inspectori antifraudă principali - DRACINSCHI ISABELA CRISTINA, TUDUR ROBERT VIRGINEL, BOC GABRIELA, ERACAI GABRIELA, SONUVAR DENIS, STAN MIHAELA, MATEI MARIAN, DINA PAUL, DUMITRU IONICA, ȘTEFAN MIHAI CRISTIAN, AZIS FILIZ, MARTINESCU GABRIEL, TOADER MARIANA;

- inspectori antifraudă asistenți - MOLDOVEANU RĂZVAN, PAMFIL ADRIAN, CIMPOIAS DUMITRU, CIOTA DUMITRU DANIEL, RĂUCESCU COSTEL, GRIGORAȘ SORIN, MATEI CĂTĂLIN, IONESCU MARI-NELA, RĂILEANU GIGI, BRADU IONUȚ, DOBRESCU LAURA FLORENTINA, SERE-ȚEANU VALENTINA, ZAMFIR GEORGE, POPESCU ANDRA IRINA, ROMAN OANA RALUCA;

- inspectori antifraudă debutanți - BOCAI ALEXANDRU IULIAN.

Am încercat să-l contactăm pe inspectorul șef adjunct Daniel Dinulescu, în mâinile căruia se află frâiele Direcției Regionale Antifraudă 2 Constanța. Doream să-i punem o singură întrebare: când începe să funcționeze instituția pe care o conduce?

Printr-un intermediar ni s-a transmis că, în conformitate cu o decizie internă, orice informație de presă trebuie cerută de la forul superior, din București, respectiv de la Agenția Națională de Administrare Fiscală. Nu-i nicio supărare, dar nu înțelegem de ce este nevoie de centralizarea comunicării cu mass-media, în cadrul Direcției Generale de Antifraudă Fiscală, în condițiile în care astăzi se vorbește tot mai mult de necesitatea descentralizării și transparenței? Are ceva de ascuns instituția de antifraudă, este nevoie de un control strict al informațiilor, de cenzurarea comunicării cu presa?

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3866 secunde