Intrăm în era automobilului electric

301
Intrăm în era automobilului electric - d554a869d3d85d3239b4416ab8483be7.jpg
Robert Anderson din Scoția a inventat primul autovehicul care se deplasează cu ajutorul curentului electric. Aceasta s-a petrecut între 1832 și 1839 (nu se cunoaște data exactă).
Proiectul a fost reluat de generații de inventatori, care s-au lovit de aceeași problemă: înmagazinarea energiei electrice, care să-i permită vehiculului o autonomie de deplasare cât mai mare.
Crizele petroliere din epoca modernă au reînviat interesul pentru automobilul electric, iar amenințarea încălzirii globale a accelerat cercetările în această direcție. În anii ´90 au fost dezvoltate mai multe proiecte de autovehicule electrice destinate publicului larg. Dar problema de fond, a autonomiei de deplasare și a existenței unei rețele de stații de alimentare a acumulatorilor, rămăsese nesoluționată.
Criza economică mondială declanșată la mijlocul anului 2008, a grăbit intrarea mai multor prototipuri de automobile electrice în saloanele de prezentare, dar prea puține dintre copiile lor au ajuns pe șosele.
Efectul imediat al recesiunii a fost lansarea, în 2010, a automobilului Chevrolet Volt, un hibrid plug-in, care încununează cercetările tehnologice începute din anii ´90 de către General Motors. Acesta este capabil să parcurgă 64 de kilometri cu o baterie, care se reîncarcă de la un generator.
În urmă cu câteva zile, un alt gigant industrial american, General Electric, a anunțat că va face o comandă record de automobile electrice, cu scopul de a da startul pe această piață. El speră că achiziționarea a 25.000 de Chevrolet Volt va duce la apariția unei rețele de stații de încărcare și a cererii de componente pe care chiar General Electric le produce.
Primele automobile dintr-un lot de 12.000 de unități, deja comandate, vor ieși de pe linia de montaj chiar în această lună. General Electric le va utiliza ca mașini de serviciu și le va închiria corporațiilor.
Achiziționarea celor 25.000 de Chevrolet Volt se va încheia până în 2015.
General Motors prognozează că vehiculele electrice îi vor aduce venituri de 500 de milioane de dolari în următorii trei ani.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.477 secunde