Inundațiile - aceeași lecție, plătită cu zeci de morți și cu pagube uriașe

Oamenii nu au nicio vină că inundațiile se țin lanț în România. Ei plătesc toate taxele și impozitele, inclusiv pentru apa care vine din ceruri și pentru cea care se scurge în pământ. Întreaga responsabilitate a dezastrelor ar trebui să o poarte statul. El este proprietarul apelor curgătoare, el trebuie să le țină în frâu, amenajând bazine de colectare a prea-plinului și baraje.

Vinovații de serviciu
Inundațiile din iulie 2005, de pe timpul Guvernului Tăriceanu I, s-au încheiat cu un bilanț tragic din punct de vedere uman, social și economic: 24 de persoane și-au pierdut viața; 3.571 de case au fost distruse și alte 27.993 au fost afectate; au fost avariate 169 obiective socio-economice (școli, grădinițe, spitale, dispensare și biserici), 3.555 km de drumuri, 2.252 de poduri și podețe, 108 km de diguri și 751 km de apărări de maluri, 53 km de rețea de alimentare cu apă, 43 km de rețea de canalizare și 408 km de rețea electrică; au fost distruse sau afectate peste 300.500 de hectare cultivate și au fost doborâți sau rupți arbori însumând 136.000 metrii cubi de material lemnos. Pagubele materiale au fost evaluate la 41.900 de miliarde de lei vechi - echivalentul a 11,72% din bugetul de stat al anului 2005.
Consecințele inundațiilor din iunie - iulie 2010, din timpul Guvernului Boc II nu sunt departe de cele de acum cinci ani. Bilanțul provizoriu consemnează pierderea a 23 de vieți omenești și evacuarea a peste 18.000 de persoane. Au fost inundate 15.626 gospodării și anexe gospodărești, 1.237 curți și grădini, 8.967 locuințe (din care 602 au fost distruse sau sunt în pericol de prăbușire). Au fost afectate 41 de drumuri naționale, 110 drumuri județene, 164 drumuri comunale, 328 poduri, 2.042 podețe, 131 punți pietonale și 25.039 fântâni, 43 de posturi de transformare avariate, 11 linii de medie tensiune și 187 obiective socio-economice. Au fost compromise culturile de pe 59.184 hectare teren și au fost inundate 31.216 hectare de pășuni și fânețe și 5.773 hectare de păduri.
În 2005, vina pentru pierderile de vieți și pentru pagubele provocate de inundații a fost aruncată în cârca Guvernului Năstase. S-a spus atunci că unul dintre cele mai importante sisteme de secu-ritate a țării, cel împotriva inundațiilor, a fost sabotat sistematic, vreme de 15 ani. S-a vorbit despre mafia lemnului, care a defrișat sălbatic munții, lăsând neapărați versanții în calea pu-hoaielor. Au fost incriminate afacerile hidrotehnice, pe bani publici. S-a spus că prin încălcarea legii achizițiilor publice, digurilor le-au crescut vile cu piscină, iar podurilor, jeep-uri. Cu toate acestea, nimeni nu a fost cercetat, judecat și condamnat.
Pentru dezastrul din 2010, guvernanții au găsit doi țapi ispășitori de serviciu: natura și populația. Prima pentru că nu a anunțat că are de gând să se dezlănțuie și i-a luat ca din oală, tocmai când erau ocupați cu tăierea salariilor bugetarilor și majorarea taxelor și impozitelor. Cea de a doua pentru că și-a construit casele în zonele inundabile și nu și le-a asigurat.

Prioritatea zero
Inundațiile dau mereu aceeași lecție. Ele le reamintesc guvernanților că România are nevoie de un program hidrotehnic de mare anvergură, care să rezolve problemele de amenajare sigură a cursurilor râurilor și de preluare a apelor provenite din topirea zăpezilor și din ploile cu debite diluviene. Amenajările actuale nu mai asigură securitatea oamenilor și a bunurilor. Trebuie făcut efortul material pentru refacerea și consolidarea infrastructurii hidrotehnice, astfel încât să reziste la precipitații mult mai abundente. Necazurile pricinuite de schimbările climaterice din ultimele decenii, care ne-au adus secetă patru ani la rând, tornade, grindină și ploi catastrofale ne avertizează că trebuie să ne luăm măsuri de apărare la nivel național. România trebuie să ridice diguri și poduri solide, să construiască lacuri de acumulare și sisteme de irigații eficiente pentru anii de secetă, să ridice păduri în calea torentelor și alunecărilor de teren. De acestea este nevoie nu doar pentru protecția vieții oamenilor, ci și a proprietăților și investițiilor. Nimeni nu vine să bage banii în România dacă știe că vor fi luați de ape.
Un program hidrotehnic la scară națională, care să nu fie doar pe hârtie, va impulsiona creșterea economică și calitatea vieții. El va asigura mii de locuri de muncă în construcții, proiectare și în industriile conexe, în domeniul serviciilor și al comerțului.

Apa e "poluată" cu taxe
Guvernanții n-au dreptul să invoce lipsa banilor. Cel mult se pot plânge că nu știu să-i administreze în interesul națiunii. Românii au pe cap 330 de impozite și taxe fiscale și non-fiscale, inclusiv cele pentru apa de băut și cea de ploaie.
Direct sau indirect, consumatorul final - cetățeanul - achită o groază de contribuții la sistemul de gospodărire a apelor. Iată, spre exemplu, orășeanul de la bloc plătește apa de băut și de spălat, apa din calorifere, apa folosită la irigații și pentru adăparea ani-malelor, apa utilizată de agenții economici care îi vând produse industriale și servicii, apa utilizată la producerea energiei electrice, apa folosită în instituțiile de stat și așa mai departe. Plătește chiar și pentru faptul că apele uzate sunt deversate la canalizare.
Autoritățile se plâng că nu au destui bani, dar niciodată nu dau socoteală cum i-au cheltuit. Să admitem, totuși, că resursele bugetare sunt insuficiente. Cine împiedică guvernul să atragă finanțări din alte surse? Uniunea Europeană are fonduri uriașe pentru proiectele de mediu. Cu siguranță că se găsesc și investitori privați interesați de realizarea amenajărilor hidrotehnice, de construcția lacurilor de acumulare și centralelor hidroelectrice, dacă terenurile le sunt concesionate în condiții avantajoase și li se asigură unele facilități. Excesele hidrologice și meteorice pot fi strunite și folosite în scopuri economice, dar pentru aceasta este nevoie de o guvernare inteligentă, dedicată binelui public.