În 2013

Investiții de peste 200 milioane euro în infrastructura portului Constanța

618
2
Investiții de peste 200 milioane euro în infrastructura portului Constanța - port-1354906387.jpg
Pentru porturile maritime româ-nești, 2013 va fi un an bogat în investiții. Bazele celor mai multe dintre ele au fost puse în 2012. 
Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța are în derulare mai multe proiecte, care vizează, în principal, dezvoltarea infrastructurii. 
Investiția cea mai importantă și a cărei finalizare este așteptată cu nerăbdare nu doar de operatorii portuari și transportatorii auto, ci și de locuitorii din zona de sud a litoralului, este podul rutier de la km 0+540 al Canalului Dunăre - Marea Neagră. El conectează portul Constanța la Autostrada București - Constanța, prin șoseaua de centură a Constanței. Pe de altă parte, asigură legătura directă dintre zonele de nord și de sud ale portului Constanța, fără tranzitarea orașului.
Investiția cuprinde două obiective. Primul este podul rutier. Contractul de asistență tehnică a fost încheiat cu Poyry România SRL (actual SC Luca Way SRL), iar cel de execuție, cu "Apolodor Comimpex" SRL. 
Cel de al doilea obiectiv e breteaua de acces la DN39. Pe 19 noiembrie 2012 a avut loc deschiderea celor șapte oferte pentru lucrările de construcție. Urmează să fie desemnat câștigătorul licitației. 
Proiectul "Dezvoltarea capacității feroviare în zona fluvio - maritimă a portului Constanța" constă în realizarea unui complex feroviar sistematizat. În prima etapă, vor fi construite doar liniile de cale ferată care servesc actualii operatori. Câștigător al licitației pentru execuția lucrărilor a fost declarată compania Consal Trade SRL. Valoarea contractului este de 54.294.348,88 lei (fără TVA), cu o durată de execuție de 18 luni. 
Supervizarea execuției lucrărilor va fi realizată de asocierea Systra SA - Metroul SA. Valoarea contrac-tului este de 819.975 lei, fără
TVA.
Dana de gabare din portul Constanța va fi extinsă spre sud, prin executarea de umpluturi. Teritoriul câștigat din mare va fi de 10.900 mp.
Contractul de proiectare și execuție a fost semnat cu asocierea SC Argos Industrial SRL Cernavodă - SCIM SA Constanța - SC Tractebel Engeneering București, pentru suma de 12.744.039,72 lei și o durată de execuție de 24 de luni.
În 2013 se așteaptă deblocarea în justiție a procedurii de achiziție publică pentru execuția lucrărilor de extindere cu 1.050 m a digului de larg al portului Constanța. Valoarea estimată a proiectului este de 642.487.000 lei. Procedura de achiziție publică pentru serviciile de consultanță a fost soluționată în justiție. Consultantul este Haskoning Nederland BV, dar semnarea contractului cu acesta depinde de semnarea contractului de execuție.
Master Planul portului Constanța este o lucrare capitală pentru planificarea strategică a portului pe termen mediu și lung, până în anul 2040. Valoarea estimată este de 2 milioane euro (fără TVA). La prima etapă a licitației restrânse pentru achiziția contractului de asistență tehnică, au prezentat documentele de calificare opt candidați. Cei selectați vor fi invitați să depună ofertele financiare și tehnice.
Sunt propuse pentru finanțare POS-T și considerate eligibile urmă-toarele proiecte:
- adâncirea șenalelor și bazinelor din portul Constanța (valoare estimată la 36 milioane euro); 
- construcția unui pod rutier metalic (cu o deschidere de 105 m și un pasaj peste căile ferate existente în lungime totală de 590 m), care va lega zona fluvio - maritimă și insula artificială a portului Constanța, precum și racor-darea acesteia la rețeaua de drumuri interioare (valoare estimată la 36,2 milioane euro).


Comentează știrea

Portuar
8 decembrie 2012
Investitii in port

Nimic nou sub soare.Podul e in lucru de 5 ani si nu se mai termina..In plus va costa aproape dublu fata de valoarea licitata.lucrările de prelungire a digului încep de vreo trei ani,podul de acces la insula la fel.In privința dispozitivului feroviar sunt probleme cu proprietatea asupra terenului.De dragaj ce sa mai spunem,s-a dragat in 2008 fictiv de circa 25 milioane euro,acum se dorește dragaj de 35 milioane euro.,valoare absurda,nu sunt de dragat astfel de volume.In rest numai de bine.

Victor
8 decembrie 2012
Investitii in port

Dar cu proiectul de energie eoliana cu care l-a anunțat din 2005 ce se întâmpla?E păcat,sunt cele mai bune conditii din tara.Poate își vor aduce aminte.Apropo,nu e nevoie de masterplanul de 2 milioane de euro,bani aruncate pe fereastra.

Articole pe aceeași temă

Marţi, 04 Decembrie 2012
Stire din Economie : "Portul Constanța nu se vinde!"
Pagina a fost generata in 0.3994 secunde