Investiții de peste 300 milioane euro "acostează" în portul Constanța

441
În 2008, mai multe proiecte de investiții vor fi demarate sau finalizate în portul Constanța.
Astfel, în luna august, sunt programate să se încheie lucrările la proiectul "Dezvoltarea capacității feroviare în portul Constanța Sud Agigea". Licitața publică a fost câștigată de SC "Consal Trade" SRL, care a oferit un preț de circa 9,3 milioane euro.
Proiectul are în vedere optimizarea traficului trenurilor de marfă din port, prin realizarea unor noi linii de cale ferată în stația Constanța Ferry-Boat.
"Finanțarea proiectului a fost făcută 100% din alocații bugetare", spune Constantin Matei, directorul general al CN "Administrația Porturilor Maritime" (APM) Constanța.
De asemenea, în primul semestru din 2008 vor fi încheiate lucrările la terminalul de barje din sectorul fluvio-maritim, o investiție totală de 63 milioane euro, respectiv 23,8 milioane euro în prima etapă. Terminalul va avea un cheu de acostare a barjelor lung de 1,2 kilometri și adânc de 7 metri.
"În prezent, capacitatea de operare a terminalului de barje din port este de 10 milioane tone. În următorii ani, însă, volumul de marfă transportat de barje pe canalul Dunăre – Marea Neagră se va dubla. De aceea, avem nevoie de un terminal nou, care să poate susține fluxul continuu de marfă", mai spune oficialul APM Constanța.
Compania are în vedere și contractarea de fonduri structurale, prin componenta de infrastructură a Programului Operațional Sectorial (POS), care se derulează în perioada 2007 – 2013.
Primul proiect propus este extinderea cu 1.050 metri a digului de larg, o investiție estimată la 122 milioane euro. Finalizarea digului va duce la reducerea gradul de propagare a valurilor în caz de furtună, sporind circulația navelor în interiorul portului.
"Proiectul a pornit de la un studiu realizat de firma «Royal Haskoning» din Olanda, care a arătat că danele 126-127 și molul III S sunt neoperabile în caz de vânturi puternice. În prezent, studiul de fezabilitate este revizuit de consultanții Ministerului Transporturilor, în vederea aprobării Comisiei Europene", explică directorul APMC.
O altă investiție importantă este construcția unui pod rutier, peste canalul Dunăre –Marea Neagră, care va prelua traficul de marfă de pe autostrada Soarelui și îl va direcționa spre portul Constanța. Costurile totale ale proiectului sunt estimate la 28,8 milioane lei, lucrările fiind programate să se încheie în 2010.
Nu în ultimul rând, în 2008 vor continua și lucrările de dragaj de întreținere, APMC propunându-și să rezolve tot necesarul portului, care este de 3,2 milioane metri cubi. Licitația internațională este programată pentru luna februarie, prețul estimat de oficialii APMC fiind de 4,6 – 7 euro/metru cub.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7631 secunde