Potențialul eolian ridicat, subvențiile generoase și gradul redus de exploatare au atras investitorii din sectorul energiei regenerabile spre România și Bulgaria, acestea devenind unele dintre cele mai promițătoare piețe ale Uniunii Europene, relatează Reuters.
Cu toate acestea, nu toate proiectele au șanse de reușită, în contextul în care îngrijorările legate de birocrația complicată și de capacitățile limitate ale rețelelor electrice se adaugă unor temeri mai generale legate de criza mondială a creditelor, ce forțează multe companii să reducă planurile de investiții.
"Când România și Bulgaria au aderat la Uniunea Europeană, interesul față de ele a crescut, pentru că, brusc, noi țări cu un nivel limitat al riscurilor și-au făcut apariția pe radarele investitorilor", a declarat Malina Stroumina, analist în cadrul British Emerging Energy Consulting.
"Nimeni nu a construit încă centrale eoliene în România, se vorbește mult despre construcția unui proiect foarte mare, însă nu există multe exemple ce pot fi urmate", a declarat Charlie Hodges, analist în cadrul New Energy Finance.
În prezent, în Dobrogea, este în derulare un proiect de amplasare a unei rețele de centrale energetice eoliene, în zona comunei Mihai Viteazu, în valoare de 230 milioane euro.