KMG International, rezultate în creștere după primele 9 luni ale anului

140
KMG International, rezultate în creștere după primele 9 luni ale anului - kmginternational-1479919727.jpg

Articole recomandate

KMG International și-a majorat în primele nouă luni ale acestui an activitățile de rafinare și distribuție carburanți în regiunea Mării Negre.

Acest lucru a contribuit la atingerea de către Grup a unui rezultat operațional (EBITDA) de 145 milioane dolari, cu peste 6% față de nivelul atins în perioada ianuarie - septembrie din 2015, pe fondul unei cifrei brute de afaceri de aproximativ 5 miliarde dolari.

"La baza performanțelor operaționale și financiare obținute în primele 9 luni ale anului se regăsesc direcțiile strategice dezvoltate și adoptate de KMG International în perioada 2013 - 2014, împreună cu unicul său acționar - Kaz-MunayGas. Acestea au vizat consoli-darea activităților de profil, dezvoltarea prezenței Rompetrol în regiunea Mării Negre, creșterea sinergiilor cu compania mamă, îmbunătățirea și eficientizarea proceselor și operațiunilor, precum și atragerea și implicarea angajaților în atingerea acestor rezultate. Astfel, am reușit să ne continuăm evoluția pozitivă, în li-nie cu obiectivele propuse în 2015, când am depășit recordurile istorice de peste 18 ani de la înființarea Grupului", declară Zhanat Tussupbekov, directorul general al Grupului KMG International.

Astfel, activitățile de rafinare derulate de Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, dar și de divizia de petrochimie, s-au ridicat la 4,14 milioane tone de materie primă în perioada ianuarie - septembrie 2016, în scădere cu 5% față de nivelul atins în perioada similară din 2015. Diferența a fost determinată în principal de oprirea activităților de producție ale rafinăriei Petromidia în luna august pentru realizarea unor lucrări de investiții și de mentenanță, dar și pentru remedierea zonei afectate de incendiul din 22 august.

Rafinăria Petromidia Năvodari - cea mai mare unitate de profil din România și una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre, a reușit în primele nouă luni ale anului să-și majoreze cu 3% cantitatea de materii prime procesate zilnic, de la 15.080 tone în perioada similară din 2015 la 15.510 tone.

Divizia de rafinare a Grupului a con-semnat în primele 9 luni ale anului 2016 o creștere de 44% a rezultatului operațional (EBITDA), până la un nivel de 74.1 milioane dolari, în contextul unei îmbunătățiri de 4% a vânzărilor pe piața internă și a scăderii livrărilor la export - efect al diminuării cererii din piața de profil.

În primele 9 luni din 2016, prin divi-ziile de rafinare și petrochimie, Grupul a exportat o cantitate totală de produse de 1,7 milioane tone, în principal către partenerii din regiunea Mării Negre. KMG International este acționarul majoritar al Rompetrol Rafinare (operatorul rafinăriilor Grupului din România) cu o participație de 54,63% (directă și indirectă), alături de statul român prin Ministerul Energiei care deține o participație de 44,69%.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0368 secunde