La "International Business Forum" a fost prezentată platforma "Business Romania"

186
2 min citire
La
Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a organizat la Palatul Parlamentului, International Business Forum, cu peste 800 de participanți – diplomați, oameni de afaceri, oficiali guvernamentali, reprezentanți ai patronatelor și ai camerelor de comerț.
Scopul acțiunii a fost impulsionarea antreprenorilor români de succes în sensul deschiderii către noi piețe de export și al oportunităților de a investi pe alte piețe.
În sesiunea plenară, peste 50 de ambasade acreditate la București și-au trimis reprezentanții, la nivel de ambasadori, însărcinați cu afaceri, consilieri comerciali sau șefi de misiuni diplomatice.
Din partea Guvernului României, au vorbit Ana Birchall, viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, și Victor Negrescu, ministru delegat pentru Afaceri Europene.
Din cei peste douăzeci de ambasadori prezenți la eveniment au luat cuvântul ambasadorii Hans Klemm (Statele Unite ale Americii), Andrew Noble (Marea Britanie), Koray Ertaș (Turcia), Jabu Mbalula (Africa de Sud), Salah Eldin Abdelsalek Ahmed (Egipt), Shohrat Jumayev (Turkmenistan), Mile Vasiæ (Bosnia Herțegovina), Safdar Hayat (Pakistan), Urs Herren (Elveția), Saker Malkawi (Iordania) și Muhammad Amhar Azeth (Indonezia). De asemenea, a luat cuvântul Martial Adam, însărcinat cu afaceri a.i. al Franței la București.
În cadrul celor 12 ateliere de lucru organizate pe țări, s-au așezat la aceeași masă diplomații ambasadelor acreditate la București, reprezentanții mediului de afaceri din România și oficiali guvernamentali. Antreprenorii români au putut identifica noi oportunități de afaceri în Statele Unite ale Americii, Israel, Germania, Austria, Franța, Turcia, Malta, Africa de Sud, Maroc, Egipt, obținând informații direct de la ambasadori sau reprezentanți economici despre piețe de desfacere, oportunități de afaceri, facilități fiscale sau legislație.
La "International Business Forum" a fost prezentată platforma "Business Romania", un instrument care va sprijini investitorii străini și companiile autohtone în identificarea potențialilor parteneri pentru crearea de noi business-uri sau dezvoltarea celor existente. Această platformă va include informări privind variantele de finanțare pentru companiile românești, prezentarea cadrului fiscal și juridic destinat societăților comerciale și detalii de promovare a proiectelor de tip greenfield și brownfield - proiecte ce pot fi dezvoltate în parteneriat public privat alături de autoritățile publice locale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0414 secunde