La mulți ani CERONAV!

331
1
La mulți ani CERONAV! - lamultianiceronav-1432830586.jpg

Articole de la același autor

Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV a împlinit 39 de ani. Înființată în anul 1976, sub denumirea de Centrul de Perfecționare a Lucrătorilor din Marina Civilă, instituția a avut o contribuție majoră în pregătirea personalului navigant pentru flota națio-nală.

CERONAV și-a lărgit pe parcurs atribuțiile și și-a schimbat denumirea, întâi în Centrul de Instruire și Perfecționare a Lucrătorilor din Marina Civilă, iar mai târziu în Centrul de Perfecționare a Personalului din Marina Civilă și Calificare Personal Exploatare Portuară.

După dispariția flotei naționale și transformarea României în rezervor de echipaje pentru flota mondială, instituția a devenit o adevărată fabrică de competențe marinărești pentru export.

În anul 2003, a fuzionat cu Centrul de Perfecționare a Personalului din Navigația Fluvială din Galați, devenind CERONAV și extinzându-și sfera de activitate prin cumularea instruirii personalului maritim și portuar cu cea a personalului fluvial. Prin calitatea deosebită a serviciilor de instruire și ritmul accelerat de dezvoltare, CERONAV a devenit un centru de excelență în Europa de Sud-Est.

"De-a lungul celor 39 de ani, CERONAV și-a consolidat poziția în rândul celor mai prestigioase centre de pregătire din Europa și a demonstrat consecvență și ambiție în inițierea și derularea unor proiecte de anvergură" - a afirmat directorul general Ovidiu Sorin Cupșa.

În prezent, instituția asigură pregătirea teoretică și practică a unui număr de aproximativ 50.000 cursanți din sectorul maritim, fluvial, portuar și industria offshore. Peste 90% din personalul pregătit la CERONAV este angajat la companiile de navigație din străinătate.

Cu prilejul aniversării, astăzi, 29 mai 2015, la Baza de instruire și antrenament de pe malul Lacului Siutghiol, va avea loc o festivitate la care vor participa angajații instituției și cursanții. 

Comentează știrea

catalin
29 mai 2015

Angajare imediata !!!!! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Se lucreaza part-time sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Valabil in toate orasele !!! Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "detalii" la adresa de email [email protected]

Articole pe aceeași temă

Joi, 28 Mai 2015
Stire din Economie : CERONAV, la ceas aniversar
Miercuri, 20 Mai 2015
Stire din Economie : Protestul marinarilor australieni
Pagina a fost generata in 0.6908 secunde