Întreprinzătorii constănțeni sunt sceptici:

"Legea privind plata TVA după încasarea facturii nu va intra în vigoare în acest an"

853
3 min citire
La începutul săptămânii, Senatul a aprobat un proiect legislativ de modificare a Codului Fiscal, care prevede ca TVA să se plătească în maximum 30 de zile
de la data încasării facturii. Întreprinzătorii constănțeni așteaptă de mult o astfel de lege, însă privesc circumspect viitorul și nu cred că legea va fi publicată în Monitorul Oficial în viitorul apropiat.
Modificarea legislativă întâmpină deja probleme, deși până în acest moment, doar Senatul a aprobat-o. "Măsura nu poate fi implementată deoarece Directiva 112 nu permite o astfel de prevedere și ar crea o serie de dezavantaje, printre care diminuarea veniturilor bugetare provenind din TVA, în contextul în care indisciplina financiară între agenții economici ar trebui suportată de stat", a declarat secretarul de stat al Ministerului Finanțelor (MF), Grațiela Iordache.
Astfel, pe lângă amplificarea fenomenului de evaziune fiscală, propunerea are un impact negativ pentru a doua jumătate a anului 2010 de minus 2,2 miliarde lei, iar pentru 2011 de aproximativ 2,5 miliarde lei, potrivit datelor MF.
Întreprinzătorii constănțeni salută propunerea însă nu cred în aplicarea ei, cel puțin în viitorul apropiat. "Modificarea este foarte bună, cei mai mulți dintre oamenii de afaceri din România își doresc acest lucru. Practic, în momentul de față, prin plata TVA la emiterea facturii, statul ne îngenunchează. Firma emite o factură, poate nu o încasează, din cauza dificultăților din această perioadă, însă este nevoită să plătească TVA statului. De unde să o facă? Și dacă nu dă TVA la stat, societatea plătește evident penalități peste penalități", a explicat, pentru ziarul "Cuget Liber", Iulian Cosma, agent economic în industria lemnului și hârtiei.
Pentru a ajuta mediul privat, măsura ar trebui extinsă și la nivelul impozitului pe profit. "Practic, impozitul pe profit să fie calculat în funcție de facturile încasate. În plus, ar trebui ca TVA să fie plătit până pe data de 25 a lunii următoare încasării facturii. Dacă am încasat pe 10 februarie, să pot plăti TVA până pe 25 martie. Totuși, mi-e teamă că până la urmă modificarea nu o să fie aplicată", a mai spus Iulian Cosma.
Și industria textilă consideră proiectul ca fiind unul bun pentru sectorul privat. "Modificarea ar fi trebuit să se aplice de mult. Este foarte greu în acest moment, mai ales pentru producători, care au nevoie de marfă en-gros. Noi trebuie să luăm un sul de PVC, un set de role de ațe care se consumă în timp. Pentru aceste achiziții plătim TVA imediat după facturare. Plus că mai avem și alte cheltuieli, precum cele de personal", a afirmat Ioana Drăgoi, producător din industria pielăriei.
"O măsură bună și mai ales corectă. De ce statul ar trebui, în viziunea secretarului de stat al MF, să încaseze TVA de la cineva care nu a încasat nimic? Motivele invocate de guvern nu mi se par reale. Firmele serioase vor fi în continuare serioase, iar evazioniștii vor fi tot evazioniști. Să nu uităm că o parte din blocajul curent se datorează și firmelor care mai întâi plătesc TVA, indiferent dacă au încasat sau nu, și apoi restul furnizorilor. Totuși, nu cred că va fi aplicată, mai ales că ar trebui să fie modificat întregul mecanism de funcționare a TVA, adică facturarea, evidența, decon-tul, declararea către Fisc", a precizat Daniel Sava, comerciant constănțean.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0286 secunde