Luați-i peninsula lui Mazăre! (I)
1357
Articole de la același autor
Goeleta "Adornate" este noua regină a Mării Negre
19 Iunie 2010
Româncele lupi de mare, de pe coada uraganului
10 Iunie 2010
Constanța are atribute de care trebuie să fie mândră: oraș istoric, oraș-port, oraș turistic, oraș cultural, oraș universitar. Este o fericită combinație de trăsături definitorii, care ar trebui să-i confere străvechii cetăți a Tomisului o personalitate unică în România valorilor.
Un trecut ilustru
Teoretic așa stau lucrurile. În practică, lucrurile s-au schimbat în cele trei mandate ale administrației Mazăre. Atributele s-au tocit, valorile s-au degradat.
Peninsula Constanței - orașul vechi cum i se mai spune - reprezenta "diamantul", mândria urbei. Ea făcea legătura cu un trecut ilustru, îi definea personalitatea și îi conferea unicitatea. Mulțimea monumentelor arheo-logice și arhitectura specifică sfârșitului de secol XIX, cu numeroase influențe culturale, au făcut ca, timp de aproape un secol, peninsula să îndeplinească un important rol turistic și comercial.
În primele decenii ale secolului XX, acolo erau concentrate afacerile cele mai profitabile. Zona adăpostea reprezentanțele com-paniilor de comerț și de shipping, numeroase hoteluri și bănci. Viața ei era legată mai cu seamă de port, dar și de turism, care lua o tot mai mare amploare.
Lumea bună venea vara "La băi", la Constanța, iar hotelurile deve-neau neîncăpătoare. La "Palace", "Grand Hotel", "Bristol", "Regal", "High Life", "Regnier", "Bulevard", "Regina" (ulterior, "D’Anglitere", azi "Intim") și "Carol I", trebuia să-ți faci rezervare din vreme pentru a-ți petrece vacanța la mare.
"Sezoniștii" (apelativul folosit de către localnici pentru turiști) erau în competiție cu negustorii pentru o cameră la hotel. Cei din urmă veneau des la Constanța, mânați fiind de afacerile cu vite, piei, miere, cereale, petrol ori cherestea.
La 1921, nu mai puțin de zece unități financiare își aveau sediile în peninsulă: Banca Creditul Dobrogei, Banca Maritimă Română, Banca de Credit Român, Banca de Scont a României, Banca Comercială Română, Banca Agricolă, Banca Generală a Țării Române, Banca Românească, Banca Națională, Banca Marmorosch și Blank. Era un semn al bogăției orașului și al locuitorilor săi.
În "orașul vechiu" se aflau și instituțiile principale: Administrația Financiară, Palatul de Justiție, Prefectura, Poșta, Pretoria Poliției, Camera de Comerț și Bursa. Industria tiparului era reprezentată de tipografiile "Albania" și "Constanța", ambele pe strada Traian, iar presa, de ziarul "Dobrogea Jună", a cărui redacție era pe strada D.A.Sturza, vizavi de Moschee.
Venirea comuniștilor la putere și naționalizarea au făcut ca peninsula să-și piardă forța economică și strălucirea. Etapele de extindere și modernizare urbanistică ce au urmat după 1965, au obligat-o să împartă funcțiile economice cu noile cartiere, care și-au dezvoltat propriile vaduri comerciale.
În 1992, "orașul vechiu" mai avea încă un accentuat rol turistic și de promenadă, iar comerțul și unitățile de alimentație publică din zonă depindeau în mare măsură de aceste funcții.
După acel an, au existat câteva tentative de reînviere a vieții economice peninsulare. Ele au fost descurajate de problemele nesoluționate privind regimul juridic al clădirilor și terenurilor confiscate de comuniști. În cele din urmă, funcția financiar - bancară a fost preluată de bulevardul Mamaia, grație edificiilor impunătoare ridicate în ultimii douăzeci de ani, și, în parte, de bulevardul Lăpușneanu.
Pe mâna rechinilor
Administrația locală ar fi trebuit să se afle în avangarda celor care cred în "miracolul tomitan", care luptă pentru Renașterea Constanței. De la ea așteptau localnicii să-i redea urbei pierduta personalitate arhitectonică, să readucă la viață zona peninsulară.
În anul 2000, la instaurarea administrației Mazăre, "diamantul" își pierduse strălucirea, dar era încă intact. Nu trebuia decât să fie curățat, șlefuit, pus în valoare. Nici în intervalul 1990 - 2000, nu s-a făcut nimic pentru peninsulă, dar cel puțin nu s-a distrus.
Este adevărat, în scurta pe-rioadă cât istoricul Adrian Rădu-lescu a fost prefect al județului, mai multe clădiri din peninsulă au intrat în administrarea unei firme, care intenționa să le demoleze și să construiască blocuri în locul lor.
Sub primarul Corneliu Neagoe, respectiva manoperă a fost oprită. Pe atunci a început demolarea fostului hotel "High Life", situat la intersecția străzilor Traian și Carol I, cu deschidere spre piața Independenței (în prezent piața Ovidiu). Imobilul cu o arhitectură încântătoare altă dată este, astăzi, o ruină.
Nici în perioada 1996 - 2000, câtă vreme administrația locală a fost guvernată de democrați, peninsula nu și-a recâștigat strălucirea pierdută. Tandemul Stelian Duțu (președinte al consiliului județean) - Gheorghe Mihăieși (primar al Constanței) a avut alte priorități la acea vreme: construcția cam-pusului Universității "Ovidius" și a Bibliotecii Județene, refacerea sistemului de canalizare al orașului (cu fonduri europene), introducerea gazelor în județul și municipiul Constanța, înlocuirea străvechilor instalații de iluminat cu altele noi, demararea lucrărilor la complexul expozițional de la Mamaia (tot cu finanțare europeană).
Odată cu preluarea puterii locale de către administrația Mazăre, a început dezastrul "orașului vechi". Zona peninsulară a devenit teatrul afacerilor imobiliare dubioase, al retrocedărilor "cu cântec", al licitațiilor scandaloase. Într-o deplină lipsă de transparență, imobilele au început să-și schimbe stăpânii. Mulți dintre foștii locatari au fost aruncați pe drumuri. Peninsula s-a umplut de acțiuni în justiție și plângeri penale împotriva rechinilor imobiliari și susținătorilor din administrația locală.
Numărul revendicărilor pe metru pătrat a ajuns să fie mai mare decât în orice alt perimetru al municipiului. Dar asta nu însemna că toți cei ce au emis pretenții aveau dreptul la retrocedări.
Întreaga responsabilitate privind repunerea în drepturi a celor deposedați abuziv de regimul comunist sau a moștenitorilor acestora revine administrației locale. Ea are obligația de a analiza înscrisurile, mărturiile, de a restitui imobilele revendicate doar dacă fac obiectul legilor privind retrocedarea și numai când probele sunt clare, de necontestat. Iar în cazul în care pretențiile ies din cadrul normativ sau nu pot fi susținute, trebuie să le respingă.
Secretul imobiliar
De-a lungul anilor, am susținut dreptul cetățenilor Constanței de a cunoaște situația patrimonială a orașului. Consider că opinia publică trebuie să fie informată care a fost zestrea imobiliară a municipiului înainte de alegerile din anul 2000, ce s-a vândut între timp, în ce condiții și pe câți bani, ce s-a retrocedat și cum, ce terenuri și clădiri au mai rămas la munici-palitate și ce mai este de retrocedat, dar, mai ales, dacă aceste ope-rațiuni s-au făcut cu respectarea legii.
Un asemenea bilanț public este cu atât mai necesar cu cât multe dintre vânzările de terenuri și dintre retrocedări au stârnit suspiciuni privind respectarea legii, devenind subiecte de presă și teme de cercetate pentru procurori. Anchetele DNA privind operațiunile imobiliare ale administrației locale sunt de notorietate. Dar indiferent de verdictul instanțelor, simplul fapt că aceste cazuri există demonstrează că lucrurile nu sunt clare nici măcar pentru autoritățile statului.
De ani de zile, în administrația locală din Constanța se practică secretul imobiliar. Este un com-portament anacronic, pentru o țară membru al Uniunii Europene, care declară că și-a democratizat instituțiile, că le-a pus în slujba cetățenilor și că toate acțiunile acestora trebuie să se facă la vedere.
Statul român a eliminat nu-meroase tabuuri. A desființat secretul fiscal și cel privitor la informațiile de interes public, a pus la dispoziția societății arhivele securității, astfel încât să poată fi deconspirați cei ce au făcut poliție politică. Chiar și secretul comercial a fost fisurat prin publicarea contractelor unor mari privatizări.
Simbolul ruinei
Dacă nu putem decât bănui ce se întâmplă în subteranul afa-cerilor, acolo unde imobilele își schimbă proprietarii, în schimb putem constata ce se întâmplă în peninsulă, la vedere. Cele mai multe dintre clădiri, rămase fără locatarii care mai aveau grijă de ele, sunt într-o stare de degradare alarmantă.
În spatele procesului de ruinare accelerată a edificiilor peninsulare sunt câteva cauze. Unii dintre noii proprietari au motive să nu iasă la lumină, temându-se de mâna lungă a legii. Așteaptă să treacă timpul, să se schimbe guvernele, să vină un regim politic mai prielnic. Alții pur și simplu nu vor să restaureze clădirile și să păstreze specificul arhitectonic al zonei, așa cum au obligația. Preferă să le vadă prăbușindu-se în țărână și tare mă tem că unii dintre ei îi dau o mână de ajutor naturii demolatoare.
Până și Cazinoul, monument arhitectonic de referință al Constanței și României, a ajuns într-o stare de degradare avansată. Astăzi, el este simbolul politicii ruinătoare duse de puterea locală.
Proiect de salvare
Administrația Mazăre nu schițează nici cel mai mic gest pentru a stopa dispariția "orașului vechi". Nu are importanță motivul acestui comportament, contează doar efectul indiferenței sale. În schimb, Guvernului României ar trebui să-i pese ce se întâmplă cu peninsula, dacă nu pentru potențialul ei turistic și economic, cel puțin pentru valoarea sa istorică.
Ce ar putea face executivul? În primul rând, să promoveze o lege prin care peninsula să fie declarată rezervație arheologică și turistică (după modelul Rezervației Delta Dunării) și scoasă de sub jurisdicția administrației locale. Viitorul guvernator al rezervației ar urma să facă lumină în chestiunea proprietăților. Apoi, va trebui să se treacă la refacerea clădirilor din peninsulă, conform planurilor inițiale. Există câteva exemple de edificii reconstruite - foarte puține, e drept - care demonstrează că acest lucru este posibil.
Dacă actualii proprietarii nu au potența, nu au decât să se împrumute, să se asocieze, se vândă. Trebuie stabilite măsurile de stimulare, dar și de constrângere pentru a-i determina să o facă. Rezervația ar putea avea regim de zonă liberă, în care pârghiile fiscale să fie folosite pentru a stimula investițiile în refacerea zonei. Pe de altă parte, ar putea fi atrase fonduri europene pentru protejarea monumentelor istorice și arhitectonice, pentru punerea lor în circuitul turistic european.
(Va urma)

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Miercuri, 07 Iulie 2010
Marţi, 06 Iulie 2010
Marţi, 06 Iulie 2010