Mai multe locuri de muncă pe LNG-urile și vrachierele japoneze, pentru marinarii români

1326
2 min citire
Mai multe locuri de muncă pe LNG-urile și vrachierele japoneze, pentru marinarii români - f85694be206c8a679f7f53d8c16beaea.jpg
Compania AB Crewing, din Constanța, este unul dintre principalii furnizori de echipaje pentru flota japoneză. În prezent, ea asigură navigatori pentru 280 de locuri de muncă puse la dispoziție de NYK Shipmanagement.
"Se estimează o creștere a cererii de forță de muncă pe navele japoneze", a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Florin Urziceanu, directorul AB Crewing, care deține și funcția de președinte al Asociației Companiilor de Crewing din România.
Japonia își restructurează producția energetică și va avea nevoie de mai multe nave pentru transportul gazelor lichefiate, pentru care vor trebui pregătite din timp echipajele, a explicat el. De altfel, companiile japoneze au lansat noi comenzi pentru construcția navelor LNG și primele vor fi livrate în 2014.
Pentru reconstrucția zonelor distruse de cutremure și tsunami sunt necesare cantități uriașe de materii prime și materiale. Ca urmare, se relansează transportul cu vrachierele. Pentru acest tip de nave, cei mai mulți marinari români au pregătirea necesară, spune Florin Urziceanu.
AB Crewing asigură în total 600 de locuri de muncă pentru navigatorii români, pe navele japoneze, englezești, elvețiene și italiene.
"În continuare, ne confruntăm cu o criză de ofițeri superiori. În schimb, piața românească are un exces de ofițeri juniori, fără experiență. Este necesară o reorientare a învățământului superior marinăresc, din România, care pregătește prea mulți absolvenți pentru punte și prea puțini pentru sala mașini. În luna decembrie, când am făcut o selecție de cadeți, nu am reușit să asigurăm necesarul pentru compartimentul mașini. În prezent, mai avem un loc liber. Noi îi sfătuim pe studenții din anii I și II să se transfere de la specia-litatea navigație la mecanică, dacă vor să-și sporească șansele de a găsi un loc de muncă, după absolvire" - a declarat Florin Urziceanu.
Referindu-se la pregătirea cade-ților, managerul relatează că agenția asigură stagii de practică, de 3 luni, pe cele 6 nave școală ale NYK Shipmanagement (3 portcontai-nere, 2 LNG-uri și un tanc petrolier). La aceste stagii, AB Crewing contribuie cu trei instructori români.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0341 secunde