Master planul general de transport, în fața examenului final

121
1 min citire
Master planul general de transport, în fața examenului final - masterplanul-1431617636.jpg
Ioan Rus, ministrul transporturilor, a prezentat, în fața comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaților și Senatului, stadiul final al master planului general de transport (MPGT) și strategia de implementare a acestuia. El a precizat că, în elaborarea acestora, au fost respectate toate criteriile solicitate de Comisia Europeană.
"Am pus să se reverifice tot, o dată și încă o dată, să nu avem vreo scăpare în analiza științifică și să rămână undeva un acroș care să permită Comisiei Europene să nu ne aprobe acest document. S-a verificat și răsverificat, s-a lucrat tot timpul la treaba aceasta. În ceea ce privește fondurile europene, am ajuns anul trecut la 58% absorbție la Ministerul Transporturilor, pentru perioada 2007 - 2014. Avem o problemă extrem de mare: să ajungem într-un singur an de la 58% la 100%. Spun simplu și e responsabilitatea noastră ca guvern: am respectat criteriile Uniunii Europene, iar demonstrația acestui fapt va fi aprobarea documentului. Respectând aceste criterii, am făcut ceva ce Europa ne-a cerut și interesul național ne-a dictat", a arătat Ministrul Transporturilor" - a declarat Ioan Rus.
Ministrul transporturilor și-a exprimat speranța că, la finele lunii mai - începutul lunii iunie, master planul general de transport să fie aprobat de Comisia Europeană.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0366 secunde