Guvernul a adoptat, printr-o ordonanță de urgență, noi reglementări cu privire la activitatea de digitizare și actualizare a Sistemului de Identificare a Parcelelor Agricole (LPIS - Land Parcels Identification System-LPIS), pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în conformitate cu noile regulamente europene.
Potrivit actului normativ, activitatea de digitizare și actualizare a Sistemului de Identificare a Parcelelor Agricole reprezintă activitate de interes național. Actul normativ prevede ca, în perioada iulie 2016 - decembrie 2020, suprafața anuală ce urmează a fi digitizată de către Ministerul Apărării Naționale, să fie de cel mult 21.000 km2, urmând ca suprafața rămasă ce o depășește pe cea ce revine în sarcina MApN să se realizeze de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), cu personal din structurile sale de specialitate, structuri ce vor fi consolidate pentru a desfășura întreaga activitate reglementată de digitizare și actualizare a LPIS.
Până în prezent, activitatea de digitizare și actualizare a LPIS, realizată pe baza ortofotoplanurilor color, pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), era executată exclusiv de către Ministerul Apărării Naționale (MApN), respectiv de către Direcția Topografică Militară. Ca urmare a diminuării personalului responsabil din cadrul MApN, există riscul ca activitatea de digitizare și actualizare LPIS pe anul 2016 să nu se poată realiza la timp, iar întârzierile ce decurg putând atrage penalități aplicate de Comisia Europeană pentru neactualizarea LPIS între 2% și 30% din pachetul financiar alocat României pentru plățile directe. Întârzierile sunt constatate de misiunile de audit ale Comisiei Europene, care au loc cel târziu o dată la doi ani și vizează anul curent și anul anterior de cerere de plată.
Punerea în aplicare a noilor reglementări se va realiza în baza unui protocol, care se va încheia între Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Apărării Naționale, în termen de 30 zile de la intrarea în vigoare o ordonanței.