Mieii vor fi crotaliați până la Paști

516
1 min citire
Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii, a declarat sâmbătă, referindu-se la un comunicat al Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine, că până în perioada sărbătorilor de Paște mieii vor fi crotaliați, așa că vor putea fi sacrificați.
Reprezentanții sindicatului au cerut autorităților adoptarea unei legi care să stabilească exact cine face inventarierea și crotalierea animalelor, având în vedere că din anul 2011 aceste acțiuni nu mai sunt subvenționate de stat. Ministrul Agriculturii a spus, referitor la acest subiect, că există un monopol al identificării ovinelor susținut de cei care speculează fenomenul. "La Paști se vor mânca miei românești. Mieii încă nu s-au născut, dar noi speculăm că nu vom avea carne. Acei importatori și speculanți care s-au dezvoltat de 20 de ani în România produc panică. Zilnic avem aceste discuții cu asociațiile de crescători de ovine. Acum i-am întrebat dacă mai vor să construim abatoare și au spus că au suficiente", a declarat ministrul.
Tabără a admis că legea va fi discutată în Parlament doar în 4-5 luni și că sărbătorile vin mai repede, dar a dat asigurări că până la așezarea finalității transferului se merge pe sistemul vechi.
Totuși, Tabără a lansat un avertisment către medicii veterinari: "Dacă nu rezolvăm cu medicii veterinari, să facă identifi-carea îi mâncăm".
De altfel, încă de acum o săptămână reprezentanții Asociației Crescătorilor de Ovine din Dobrogea au precizat că nici nu intră în discuție posibilitatea ca de Paști să nu fie carne de miel în piețe, problema aceasta a crotalierii nefiind, în opinia acestora, una fără rezolvare. (A.C.)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0282 secunde