Migrația externă a forței de muncă nu poate fi barată prin lege

După o serată literară, împreună cu câțiva amici m-am abătut la o pizzerie, să mai lungim plăcerea întâlnirii. Am intrat în vorbă cu tânărul ce ne servea la masă. Era absolvent de științe juridice. Încercase să intre la un birou de avocatură, să facă stagiatura, dar i s-a cerut să achite o taxă de 10.000 de euro, bani pe care nu-i avea. Dezamăgit, a renunțat la visele sale și s-a decis să plece în străinătate. S-a angajat chelner doar pentru a aduna banii de drum. Acum își construiește alte vise, legate de alte tărâmuri, departe de România.

În ultimul deceniu, am întâlnit zeci de tineri ale căror vise s-au năruit după terminarea facultății: vânzători, agenți de vânzări ori de publicitate, chelneri, recepționeri, cameriste, coafeze și bodyguarzi, având în buzunar diplome de ingineri, economiști, jurnaliști, filologi, diplome în domeniul științelor juridice, politice, navigației, relațiilor economice internaționale, managementului ori psihologiei.

Părinții investiseră în pregătirea lor, direct sau indirect, prin taxele și impozitele plătite statului, tinerii investiseră muncă și ani din viața lor, iar la absolvire au aflat că societatea nu are nevoie de competențele lor. Drumul spre cariera visată le era închis. În schimb, li s-au oferit locuri de muncă ce nu au, nici în clin, nici în mânecă, cu aspirațiile, cunoștințele și aptitudinile lor, care nu le pun în valoare potențialul, fiind surse de insatisfacție materială, dar mai ales profesională.

Aceștia și mulți alții la fel ca ei sunt tinerii ce îngroașă rândurile emigranților români, oameni cărora sistemul național de învățământ le-a sădit în suflete imense speranțe și pe care i-a pregătit pentru locuri de muncă inexistente, pentru o economie ce nu are nevoie de competențele lor.

De 27 de ani, învățământul românesc este rupt de nevoile pieței forței de muncă. Facultățile nu servesc economia, ci propriul interes: acela de a menține catedrele, de a spori veniturile proprii și ale profesorilor. Avem de-a face cu un sistem perfid, cu o escrocherie instituționalizată, care a primit denumirea populară: "fabrici de diplome".

Presa, organizațiile patronale, camerele de comerț, mediul de afaceri în ansamblul său au reclamat, în repetate rânduri, prăpastia dintre învățământ și economia reală. De 27 de ani, interesele sistemului de pregătire a forței de muncă și cele ale economiei sunt două linii paralele.

Camerele de comerț fac, de mai mulți ani, eforturi disperate pentru a sparge acest paralelism. Au luat-o de jos, susținând cauza învățământului profesional dual. Ideea a început să prindă rădăcini și ici-colo a dat roade. Cred că nu va trece mult timp și vor milita și pentru învățământul universitar dual.

De curând, sistemul cameral a declanșat un studiu, la nivel național, privind necesarul de forță de muncă al agenților economici, pe meserii și specialități. Rezultatele vor fi puse la dispoziția Ministerului Educației, pentru fundamentarea strategiilor, a planurilor și programelor de pregătire profesională. Rămâne de văzut dacă acesta va fi capabil să producă schimbarea necesară. Se știe, dintotdeauna, și studiile sociologice au demonstrat-o, sistemul de învățământ este cel mai conservator sistem social, cel mai refractar la schimbare, în ciuda faptului că el trebuie să pregătească tânăra generație pentru schimbările pe care le aduce viitorul.

v v v

Stimați cititori. am rămas consternat când am aflat că Ministerul Educației, inspirat de o propunere a Academiei Române, analizează posibilitatea ca absolvenții de studii superioare, de pe locurile fără taxe, să fie obligați să lucreze în România o perioadă egală cu durata studiilor subvenționate de la bugetul de stat. Se dorește ca, prin această măsură, respectivii absolvenți să fie împiedicați să mai plece din țară.

Mai grav este faptul că Ministerul Educației nu își propune să analizeze cauzele migrației forței de muncă (cele mai multe aflându-se chiar în structura și funcționarea sistemului de învățământ) și dorește să apeleze la mijloace de coerciție, pentru a o stopa.

Nu am nicio îndoială că măsura este sortită eșecului, dintr-o serie de motive, inclusiv juridice. Să luăm cel mai la îndemână exemplu, al tinerilor absolvenți ai facultăților de navigație de la Universitatea Maritimă din Constanța și Academia de Marină "Mircea cel Bătrân". Toată lumea știe că, începând din anul 2000, cele două universități pregătesc navigatori pentru piața externă. Pentru a-i reține să lucreze în țară, statul român și economia națională ar trebui să le ofere stagii de cadeție și locuri de muncă pe mare, sub pavilionul românesc. Or, țara noastră nu mai are flotă maritimă comercială de aproape două decenii.

v v v

Tentative de a stopa migrația forței de muncă au mai existat în istoria României. Niciuna nu a dat rezultate, pentru că oamenii nu pot fi legați de glie. Prin anii ´70 - ´80, ai secolului XX, Șantierul Naval Constanța, la fel ca și alte unități industriale din Dobrogea, se confrunta cu o fluctuație mare a forței de muncă. Anual, peste 20% din muncitorii calificați plecau din întreprindere, pentru a se angaja pe șantierele ce se deschideau mai tot timpul. Ducând lipsă acută de lucrători calificați, pentru a-i atrage, acestea ofereau câștiguri mai mari și locuințe. Șantierele de construcții de la Petromidia, de la Canalul Dunăre - Marea Neagră, din portul nou și de la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă erau pline de foști lucrători din SNC, meseriași apreciați de toată lumea pentru pregătirea și experiența lor profesională.

SNC pregătea, în fiecare an, sute de muncitori calificați, prin intermediul școlii profesionale și al cursurilor de calificare. Le asigura salarii, burse, cheltuia sume uriașe cu pregătirea lor. Deși semnau contracte prin care se angajau să lucreze cel puțin cinci ani în SNC, în caz contrar fiind obligați să returneze cheltuielile de școlarizare, după un an-doi de la absolvire, tinerii plecau fluierând, după câștiguri mai mari și locuințe. Au existat câteva tentative nereușite, de recuperare a cheltuielilor de școlarizare, în Justiție. În final, SNC s-a văzut nevoit să renunțe la calea proceselor și să caute soluții pentru soluționarea cauzelor migrației, îmbunătățind condițiile de muncă, plătind mai bine muncitorii și acordându-le locuințe celor căsătoriți.