Eveniment la SNC

Nava "Histria Gemma" primește botezul de ziua Revoluției Române

1739
Nava
Astăzi, la Șantierul Naval Constanța are loc botezul tancului chimic de 41.000 tdw "Histria Gemma". Este a 447-a navă construită pe parcursul celor 117 ani de existență a companiei și a 17-a din serie.

În ciuda crizei economice care a lovit shipping-ul internațional și industria navală din întreaga lume, SNC a finalizat și livrat, în anul 2009, alte patru tancuri chimice de 41.000 tdw. Astfel, navele "Constanza M" și "Lisca Nera M" au intrat în exploatarea companiei italiane "Augusta Due" SRL, tancul "Norient Scorpius" a fost predat armatorului "Interorient Navigation ", iar nava "Allegra", firmei "Motia Compagnia di Navigazione" SPA, din Italia.
Evenimentul de astăzi coincide cu aniversarea a 20 de ani de la Revoluția Română. După înlăturarea regimului comunist, la 22 decembrie 1989, economia a traversat o criză lungă, al cărui preț l-a plătit flota națională. Falimentul companiilor de navigație a dus la dispariția cererii interne în domeniul construcțiilor și reparațiilor navale. În aceeași perioadă, piața mondială suferea transformări uriașe. Construcțiile de mare tonaj s-au mutau în șantierele din Extremul Orient, în timp ce Comunitatea Europeană obliga statele membre să renunțe la politica subvențiilor de stat către constructorii navali. Drept urmare, șantierele occiden-tale fie și-au închis porțile, fie și-au restructurat producția, renunțând la operațiunile cu mari consumuri de manoperă și energie. Vremurile erau vitrege, iar SNC și ceilalți constructorii navali români nu au avut de ales. Singurul segment de piață liber era cel al navelor fluviale și maritime de mic tonaj și cel al corpurilor de nave.
Șantierul constănțean și-a restructurat producția, dar comenzile externe prea puțin numeroase abia de îi permiteau supraviețuirea. Influențele politice, managementul defectuos, lipsa investițiilor și subutilizarea capacităților de producție au adus SNC în pragul falimentului.
Salvarea a venit o dată cu preluarea de către compania Resource Internațional a pachetului majoritar de acțiuni. La 30 septembrie 2002, când investitorul Resource International a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni de la statul roman, SNC se afla într-o situație dramatică. Compania era în pragul falimentului. Pierderile atingeau cifra de 60 milioane dolari, iar portofoliul de comenzi era gol.
Privatizat mult mai târziu față de celelalte unități ale industriei navale românești, SNC a reușit să reducă rapid decalajul tehnologic și managerial care îl despărțea de acestea și să revină în rândul constructorilor de nave de mare tonaj, dezvoltând un proiect propriu, de succes: tancul chimic de 41.000 tdw.
În 2008, veniturile sale au ajuns la 631.479.399 lei (250.696.494,1 dolari), față de doar 51.034.308,4 lei (33.286.139,06 dolari) în 1999. În acest interval, veniturile în lei au crescut de 12,37 ori, iar cele în dolari, de 7,53 ori.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 22 Decembrie 2009
Stire din Economie : Cât de lași pot fi "lupii de mare"?
Pagina a fost generata in 1.7728 secunde