Toată suflarea românească privește spre agricultură cu speranță. Așteaptă de 20 de ani și mai bine, zicându-și: "Da, ea este asul nostru din mânecă, soluția salvatoare! Ea ne-a asigurat trecutul glorios, pe vremea când România era grânarul Europei; datorită ei, viitorul va fi luminos!"
Și agricultura națională ce face, cum răspunde așteptărilor și speranțelor generale? Păi, nu face nimic, după cum se vede în cratiță și se simte în stomac. În ultimul deceniu, românii au mâncat mai mult de import.
Departe
de agricultura de piață
Datele preliminare ale recen-sământul general agricol pe anul 2010 sunt îngrijorătoare. Ele ne spun că starea actuală de lucruri va continua mult și bine, că generațiile de români care se vor naște în viitorii 40 - 50 de ani vor fi hrănite tot de la țâța importurilor, întrucât vom avea încă jumătate de secol de agricultură de subzistență.
Dacă un melc ar porni să facă înconjurul Pământului, i-ar lua mai puțin timp decât îi trebuie agricul-turii românești să se reformeze. Iată, de la recensământul din 2002 până la cel din 2010, starea nenorocită de fărâ-mițare a exploatațiilor agricole (cauza principală a înapoierii noastre) nu s-a schimbat aproape de loc.
Numărul exploatațiilor agricole a scăzut de la 4.485.000 la 3.856.000, în vreme ce dimensiunea medie a exploatațiilor a crescut de la 3,11 la 3,45 hectare. Altfel spus, în decurs de 8 ani, numărul exploatațiilor s-a diminuat doar cu 14%, iar talia lor medie a crescut cu numai 1,17%.
Potrivit unui calcul simplu, dacă ritmul actual de concentrare a exploa-tațiilor agricole, de 14% la fiecare 8 ani, se va menține în viitoarele cinci decenii, la recensământul din 2060 vor exista 1.560.000 exploatații, cu dimensiunea medie de 8,94 ha, departe de talia minimă de 30 ha, necesară unei agriculturi de piață.
În intervalul 2002 - 2010 s-a produs și o diminuare semnificativă a suprafeței agricole utilizate, de 733.000 ha, de la 13.931.000 ha la 13.298.000 ha.
La mila Domnului
Dacă nu intervine o schimbare radicală în agricultura românească, recoltele vor depinde mai puțin de fermieri și mai mult de Cel de Sus, încă jumătate de secol de acum înainte.
Din statisticile Ministerului Agri-culturii privind recoltele din ultimul deceniu, am putem prefigura care va fi producția medie până în 2060.
Iată care a fost evoluția principa-lelor două culturi în deceniul trecut:
l grâu:
- 2001 - 7.735.000 tone;
- 2002 - 4.421.000 tone;
- 2003 - 2.479.100 tone;
- 2004 - 7.812.400 tone;
- 2005 - 7.340.700 tone;
- 2006 - 5.526.200 tone;
- 2007 - 3.044.500 tone;
- 2008 - 7.181.000 tone;
- 2009 - 5.202.500 tone;
- 2010 - 5.728.700 tone.
Producția medie la hectar a variat între 1.429 (în 2002) și 3.403 kg (în 2004), cu 2.834 kg, în 2010;
l porumb:
- 2001 - 9.124.800 tone;
- 2002 - 8.402.400 tone;
- 2003 - 9.582.000 tone;
- 2004 - 14.570.000 tone;
- 2005 - 10.390.000 tone;
- 2006 - 8.986.000 tone;
- 2007 - 3.855.100 tone;
- 2008 - 7. 870.000 tone;
- 2009 - 7.987.700 tone;
- 2010 - 9.176.400 tone.
Producția medie la hectar a variat între 1.526 (în 2007) și 4.438 kg (în 2004), cu 4.029 kg, în 2010;
Fluctuațiile sunt uluitoare, dar cât se poate de firești pentru o agricultură fărâmițată, rudimentară, foarte slab capitalizată, incapabilă să facă investiții în irigații și tehnologii moderne, dependentă în prea mare măsură de condițiile atmosferice.
Zootehnia pe minus
Datele recensământului indică o evoluție contradictorie a sectorului zootehnic, în intervalul 2002 - 2010. Efectivele de animale au avut următoarea dinamică:
l bovine - scădere de 30,86%, în prezent 1.985.000 capete;
l ovine - creștere de 15,86%, în prezent 8.386.000 capete;
l caprine - creștere de 66,26%, în prezent 1.237.000 capete;
l porcine - scădere de 34,78%, în prezent 5.387.000 capete;
l păsări - scădere de 4,29%, în prezent 78.867.000 capete;
l albine - creștere de 65,12%, în prezent 1.283.000 familii.
Media efectivelor de animale la 100 de exploatații agricole s-a modificat astfel între 2002 și 2010:
l bovine - de la 64 la 51 capete;
l porcine - de la 184 la 140 capete;
l ovine și caprine - de la 178 la 250 capete;
l păsări - de la 1.837 la 2.045 capete.
v v v
Datele prezentate mai sus susțin necesitatea intervenției statului pentru accelerarea procesului de concentrare a suprafețelor agricole și apariția marilor ferme. Formele de sprijin acordate, în prezent, fermierilor stimulează menținerea fărâmițării exploatațiilor și a agriculturii de subzistență.