Noi obligații pentru pescarii comerciali din Delta Dunării

420
Noi obligații pentru pescarii comerciali din Delta Dunării - pescari-comerciali-delta-dunarii-1716563130.jpg

Articole de la același autor

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a început săptămâna aceasta emiterea noilor permise de pescuit comercial pentru locuitorii din rezervaţie, iar actele includ acum noi obligații.


Guvernatorul Rezervaţiei, Bogdan Bulete, a amintit că, începând din acest an, pescarii nu mai au dreptul să-şi ia un ajutor în barcă atunci când merg să prindă scrumbie şi a precizat că obligativitatea impusă în noile permise este de a raporta capturile din această specie.


"De-a lungul timpului, am observat că, la specia scrumbie, figura un mare zero în dreptul capturii. (...) Începând din acest an, cota în total s-a menţinut un pic crescută, dar vor avea o cotă separată din specia scrumbie. Nu mai acceptăm acest dublu limbaj în care noi pescuim şi nu raportăm cantităţile extrase, pentru că e un lucru care se va întoarce împotriva lor", a menţionat guvernatorul Rezervaţiei, pentru Agerpres.


Bulete a mai spus că există riscul de a stopa pescuitul unor specii, cât timp ele nu se regăsesc în capturile raportate de pescarii comerciali.


"Faptul că aceste specii nu se regăsesc în raportările respective ne poate duce la ideea ce se află în declin sau în pericol şi la un moment dat vom fi obligaţi să luăm măsuri restrictive. Este în interesul tuturor, şi al nostru, al administratorilor, şi al pescarilor, să fim corecţi cu resursa, pentru că aşa putem dimensiona măsurile de management al resursei piscicole", a subliniat guvernatorul Rezervaţiei.


De altfel, captura totală admisibilă în Deltă la specii de peşti are la bază inclusiv raportările pescarilor comerciali, actul emis anul acesta prevede o cantitate totală de circa 3.189 de tone de peşte, cu circa 670 de tone mai mică decât cea alocată în anul 2021 şi cu circa 850 de tone mai mică decât cea alocată în 2017.


Până la finele prohibiţiei pescuitului, valabilitatea actelor pescarilor comerciali din Deltă s-a prelungit conform unui ordin al guvernatorului Rezervaţiei.


Prohibiţia pescuitului în România se va încheia în apele de frontieră cu Bulgaria şi Ucraina, inclusiv în golful Musura, pe data de 31 mai, în timp ce în celelalte ape de frontieră care constituie graniţă a României prohibiţia pescuitului va înceta pe data de 8 iunie.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4217 secunde