Premieră la Bavaria Motors Constanța

Noul BMW Seria 7, o limuzină "sportivă" și inteligentă

467
1 min citire
La sfârșitul săptămânii trecute, nava amiral a constructorului german BMW, Seria 7, a fost prezentată oficial la Constanța, de către Bavaria Motors.
Ajuns la a 5-a generație, noul BMW Seria 7 se evidențiază printr-un look progresiv și o gamă nouă de motoare, bazate pe tehnologia inovatoare Efficient Dynamics, dezvoltată de BMW.
Deși este o limuzină de lux, BMW Seria 7 se remarcă printr-un dinamism unic, asigurat de materiale ușoare și o suspensie modernă. Stilul modern este menținut printr-o linie joasă și alungită a geamurilor laterale și prin grila-simbol a BMW.
La interior, Seria 7 este o "interpretare modernă a luxului pur", după cum plastic se exprimă oficialii BMW.
Constructorul bavarez a dus la extrem conceptul de "interior cu amplasare intuitivă a funcțiilor pentru conducere și confort".
Planșa de bord orientată spre șofer, selectorul electronic al cutiei de la transmisia automată, plasat pe consola centrală, sistemul iDrive și volanul multifuncțional garantează o experiență de condus fără precedent. Noutățile aduse de BMW sunt butonul de comandă al iDrive, care accesează funcțiile mașinii prin rotire, apăsare și basculare, butoanele "macro", care permit proprietarului să își salveze funcțiile preferate și sistemul BMW Connected Drive, prezentat în premieră mondială, care oferă acces nelimitat la internet.
Noul BMW Seria 7 intră pe piață cu trei variante de motorizare, respectiv 750i (motor V8 pe benzină cu Twin Turbo, 407 cai putere, viteză maximă de 250 km/h și consum de 11,4 litri/100 kilometri), 740i (motor cu șase cilindri pe benzină cu Twin Turbo, 326 cai putere, viteză maximă de 250 km/h și consum de 10 litri/100 kilometri) și 730d (motor diesel cu șase cilindri, a treia generație "commonrail", 245 cai putere, viteză maximă de 245 km/h și consum de 7,2 litri/100 kilometri).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0299 secunde