Sunt convins că dacă toți managerii români ar avea o minimă pregătire economică, 50% dintre firmele mici și mijlocii nu s-ar mai deschide din start. Dacă ar ști ce îi așteaptă, cei mai mulți ar spune un sincer "Nu, mulțumesc!" și ar continua să joace rolul angajatului.
În realitate însă, tot mai mulți ex-vânzători, ex-pălmași și ex-salariați se lansează în business, deși nu știu cum funcționează o firmă și cum se raportează ea la întregul sistem.
Drept urmare, numărul falimentelor, suspendărilor de activitate și lichidărilor forțate crește simțitor, mai ales într-un an în care patronii au de înfruntat și o recesiune economică.
Potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), numărul firmelor ieșite de pe piață a ajuns la 105.537, în perioada 1 ianuarie – 31 august, în creștere cu 1.181% față de intervalul similar din 2008, când se înregistrau doar 8.241 de suspendări.
Județul Constanța păstrează proporțiile de la nivelul întregii țări – 3.838 de suspendări în primele opt luni, în creștere cu 940% față de anul trecut, când ONRC a înregistrat doar 369 de exit-uri voluntare.
După un scurt sondaj efectuat în rândul micilor afaceriști de pe străzile Sucevei, Cișmelei și Dobrilă Eugeniu, statistica ONRC nu mai pare deloc exagerată.
Aproape nimeni nu știa că guvernul pregătește creștere a TVA, de la 19 la 21%. Ba, mai mult, am fost întrebat dacă e de bine sau de rău o astfel de măsură.
Filozofia lor este cât se poate de simplă. "Vindem și noi ce vedem că merge la alții", îmi spune Ioana Alexe, care a început probabil cea mai la îndemână afacere a românului, magazinul alimentar. "Vedem și noi ce se vinde mai bine și ne adaptăm. Dacă vecinii își iau o ladă frigorifică, încercăm și noi să ne modernizăm, ca să nu rămânem prea mult în urmă", explică patroana.
Problemele se simt altfel, nu în bilanțuri contabile pe care le fac alții, nu în statistici și grafice complicate de performanță: "Chemăm mașinile cu marfă mult mai rar, la două săptămâni. S-au înmulțit furnizorii care vin cu produse și pe care trebuie să îi refuzăm, pentru că nu am epuizat încă stocurile".
Pentru micii meseriași de pe strada Cișmelei, lucrurile nu s-au schimbat prea mult. După cum spune cizmarul Anton Trandafir, "tot timpul a mers prost". Soluția lor – nepăsarea. "Nu îmi bat capul prea tare. Oricum n-are cine să continue afacerea când nu voi mai putea ieși din casă", spune Trandafir.
Cu o astfel de atitudine, singura direcție în care o pot lua micile afaceri locale este în jos – spre economia subterană. Odată ce au reușit să păcălească în vreun fel statul, le este imposibil să revină la normalitate. Preferă să se transfor-me în patroni-șobolani, care merg pe burtă, se ascund și trag cu dinții de mici oportunități, fără a ajuta cu nimic marea economie.
Marea problemă este că mulți dintre ei nici măcar nu știu ce probleme au, ce probleme sunt la nivel național, ce probleme li se "pregătesc". Unul dintre răspunsurile primite de la mulți patroni a fost un simplu: "Nu știu, dom’le, n-am eu ce să zic". Felicitări, vă meritați din plin guvernanții.