Fondul Național de Garantare a Creditelor IMM-urilor (FNGCIMM) a acordat de două ori mai multe garanții în luna ianuarie, comparativ cu perioada similară din 2007.
La nivel național, au fost acordate garanții de 110 milioane lei, pentru 230 de firme. În total, valoarea creditelor contractate de firme se ridică la peste 170 milioane lei.
Ritmul de creștere a fost cu 20% mai mare decât media europeană, oficialii FNGCIMM estimând pentru 2009 circa 6.000 de clienți.
Fondurile proprii ale instituției se ridică la 300 milioane lei, capacitatea de garantare fiind de 2.400 lei.
La Constanța, în ianuarie, au fost acordate garanții de 5,4 milioane lei, pentru 8 firme, potrivit spuselor directorului reprezentanței teritoriale a FNGCIMM, Cristian Vanghele.
"În total, avem în lucru dosare în valoare de 22,4 milioane lei. Există deschidere pentru IMM-uri, oferim consultații gratuite și încercăm să îi sprijinim pe manageri. Față de ianuarie 2007, avem o creștere de circa 15% a garanțiilor acordate", spune oficialul FNGCIMM Constanța.
Pentru micșorarea timpului de analiză a dosarelor IMM-urilor, FNGCIMM a lansat un nou produs, angajamentul de garantare, care poate fi prezentat la contractarea creditelor bancare.
Firmele eligibile sunt IMM-urile (cifră de afaceri mai mică de 50 milioane euro, active mai mici de 43 milioane euro, cel mult 250 de angajați).
"Odată cu activarea fondului de contragarantare, vom putea acorda mai rapid garanții, iar firmele vor ajunge mai ușor la banii de la stat și de la Uniunea Europeană", mai spune Cristian Vanghele.
De altfel, fondul de contragarantare va fi pus în funcțiune în cel mult o lună, urmând să preia o parte din riscul fondului de garantare. În aceste condiții, capacitatea FNGCIMM va crește de 4-5 ori.
Capitalul social al fondului de contragarantare va fi de circa 400 milioane lei, cheltuielile de funcționare urmând să fie asigurate din comisioanele percepute la acordarea garanțiilor.