l Banca Națională a României lansează luni în circuitul numismatic o monedă din tombac cuprat cu tema „Centenarul Federației Române de Șah“. Tirajul maxim este de 5.000 piese, iar prețul de vânzare este de 240,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv pliantul de prezentare și mapa cartonată.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României.
l Românii mănâncă preponderent carne de porc și de pasăre, în timp ce vita, capra și oaia sunt consumate doar ocazional și în cantități mici, în principal din cauza preferințelor culinare tradiționale, a prețurilor mai ridicate, precum și din lipsa unor campanii susținute de promovare, susține președintele Asociației Fermierilor din România, Daniel Botănoiu.
În opinia sa, pentru creșterea eficienței fermelor de ovine/caprine este nevoie de investiții, de un management atent al reproducției, precum și de folosirea furajelor bogate în proteine.
l România este singura țară din Europa care atrage mai puțini turiști internaționali astăzi decât în perioada comunistă, în condițiile în care, în 1980, țara era vizitată de peste 3,4 milioane de turiști străini, iar în prezent, numărul turiștilor străini este puțin peste două milioane, susține Asociația Națională a Agențiilor de Turism.
Reprezentanții asociației consideră că turismul românesc nu a fost niciodată tratat ca un sector strategic, deși ar putea reprezenta peste 10% din PIB și ar genera investiții, locuri de muncă, branding internațional și dezvoltare regională.