Concurs O altfel de vacanță: Cu trenul prin Europa

302
O altfel de vacanță: Cu trenul prin Europa - glacier1-1342524942.jpg

Articole de la același autor

Anul trecut în jur de o mie de români au ales să-și petreacă vacanțele în Europa, apelând la oferta europeană tip abonament - InterRail Pass. Aceasta se adresează categoriilor de călători de orice vârstă: studenți, excursioniști, familii, oameni de afaceri și chiar seniori și reprezintă o variantă unică și relaxantă de a explora continentul, la prețuri atractive. Reprezentanții CFR spun că spre deosebire de alte variante de călătorie, InterRail permite o mai mare flexibilitate și libertate de alegere în ceea ce privește locurile de călătorie, cât și timpul de ședere, pentru care tinerii (de până la 26 de ani) și seniorii (peste 60 de ani) beneficiază de prețuri speciale, iar copiii (între 4 și 11 ani) de o reducere de 50% din tariful de adult.

La această oră există două variante disponibile. Prima, InterRail Global Pass valabil 5 zile, în interval de zece zile, zece zile în interval de 22 de zile, 15 zile continue, 22 de zile continue sau o lună continuă în următoarele țări europene: Austria, Belgia, Bosnia - Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Marea Britanie, Grecia, Ungaria, Italia, Luxemburg, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Republica Irlanda, Macedonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Elveția, Suedia,Turcia și pe ferryboat între Italia și Grecia exploatat de Attica și Minoan Lines.

Cea de-a doua variantă este InterRail One Country Pass valabil 3, 4, 6, 8 zile într-o perioadă de o lună, pe parcursul unei singure țări dintre: Austria, Benelux (Belgia, Olanda, Luxemburg), Bulgaria, Croația, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franța, Macedonia, Germania, Marea Britanie, Grecia, Grecia plus Companiile Attica și Minoan Lines (cu ferryboat între Grecia și Italia), Ungaria, Republica Irlanda, Italia, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția, Turcia.

InterRail este o legitimație de călătorie nominală și este valabilă numai însoțită de pașaport sau carte de identitate. La achiziționarea unui InterRail Global Pass călătorul primește în plus o hartă cu rețeaua feroviară europeană și un "Ghid InterRail Pass".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8185 secunde