O firmă constănțeană a prejudiciat statul cu 7,7 milioane lei… în două tranșe

247
1 min citire
În urma verificărilor efectuate la SC Ciseler Metal Company SRL din Constanța, comisarii Gărzii Financiare au constatat că firma efectuase tranzacții cu deșeuri metalice, în valoare de peste 9 milioane lei, fără a înregistra operațiunile în evidența financiar – contabilă.
Prejudiciul estimat este de 1,4 milioane lei, motiv pentru care firma s-a ales cu o sesizare penală.
Tot în ultima săptămână, Garda Financiară a prins și o firmă recidivistă. Societății SC Priority SRL din Constanța i se întocmise încă de anul trecut o sesizare penală, pentru aprovizionarea cu produse energetice de la o firmă fantomă din Prahova. La acea vreme, patronul a prezentat o parte din evidența contabilă, promițându-le comisarilor că va reveni și cu restul.
Între timp, managerul a cedat părțile sociale altor persoane, împreună cu toate actele, spune Cristian Radu, comisarul șef al Gărzii Financiare Constanța.
Astfel, verificările nu au putut fi definitivate, comisarii concluzionând că firma nu înregistrase tranzacțiile respective în evidența financiar-contabilă.
Prejudiciul estimat este de 2,6 milioane lei, însă societatea anchetată nu s-a mulțumit cu atât.
"Șirul ilegalităților a continuat, firma vânzând 5,1 tone ulei vegetal către o societate din București, în valoare totală de 17,4 milioane lei. Nici această operațiune nu a fost înscrisă în contabilitate, prejudiciul ridicându-se la 5,1 milioane lei. În total, pentru ambele sesizări penale, societatea constănțeană a prejudiciat statul cu 7,7 milioane lei", spune șeful Gărzii Finaciare Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0272 secunde