Oficial de la Ministerul Finanțelor: TVA și impozitarea muncii nu vor suferi modificări în 2025

147
Oficial de la Ministerul Finanțelor: TVA și impozitarea muncii nu vor suferi modificări în 2025 - tancos-barna-1736841379.jpg

Articole de la același autor

Ministrul Finanțelor a transmis luni seara că impozitarea muncii și cota TVA nu vor suferi modificări în 2025. ”Nu discutăm în momentul de față altceva decât de aprobarea bugetului, care se face fără majorarea TVA. Construcția bugetului pentru acest an nu ia în calcul nici modificarea TVA nici a impozitării muncii”, a declarat ministrul Finanțelor, Tanczos Barna.


El a subliniat că anul trecut Banca Mondială a prezentat mai multe scenarii pentru România, a pus mai multe variante pe masă, însă Guvernul nu va majora TVA.


“Nu se majorează TVA. Nu s-a discutat majorarea TVA. Nu se calculează bugetul în funcție de majorarea TVA. Nu discutăm în momentul de față altceva decât de aprobarea bugetului, care se face fără majorarea TVA”, a punctat Tanczos Barna.


Totodată, el a precizat că nu se discută modificarea impozitării muncii, iar în construcția bugetului nu este luată în calcul nicio modificare a structurii actuale.


Ministrul a mai semnalat că 'obiectivul pentru 2025, primordial' este să poată fi plătite pensiile și salariile la nivelul anului 2024.


“Acesta a fost obiectivul și în momentul în care s-a luat decizia neindexării acestor pensii și salarii în 2025, pentru a pune în siguranță plata la nivelul actual”, a precizat Tanczos Barna. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.611 secunde