Operatorii portuari cer revizuirea contractelor de închiriere, cu CNAPMC

473
2 min citire
Printr-o adresă transmisă recent, Organizația Patronală "Operatorul Portuar" solicită Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime să revizuiască contractele de închiriere (subconcensionare) a domeniului portuar.
Filosofia care stă la baza contractelor, consideră organizația, este greșită. Se presupune că operatorii portuari sunt răspunzători de dimensiunea fluxurilor de mărfuri, omițându-se faptul că ei sunt simpli prestatori de servicii în slujba comerțului pe mare. Acesta este motivul pentru care contractele de închiriere cuprind o așa numită clauză de trafic, în funcție de care operatorii sunt penalizați dacă manipulează mai puține mărfuri decât s-a prevăzut.
Organizația aduce o serie de argumente care demonstrează că nivelul traficului nu depinde de operatori, ci de cu totul alți factori, precum: situația economică și politică din țările aflate pe traseul fluxurilor de mărfuri ori starea rețelei feroviare și rutiere din România.
Patronatul solicită și eliminarea clauzei de cedare cu titlu gratuit și necondiționat, la finalul contractului, a investițiilor efectuate de chiriaș. Respectiva clauză nu este prezentă în toate contractele, ceea ce înseamnă că operatorii aflați în concurență sunt tratați inegal.
Pe de altă parte, o asemenea clauză blochează investițiile. Nimeni nu este interesat ca în ultimii patru - cinci ani de contract să cheltuiască pe dotări și modernizări, dacă trebuie să le lase administrației portuare.
Pentru soluționarea acestor probleme, se propune introducerea unui contract cadru, valabil pentru toți operatorii, astfel încât să beneficieze de condiții egale în relația cu administrația portuară.
Organizația patronală solicită extinderea regimului de zonă liberă la portul Midia. Pe de o parte, regimul vamal special va încuraja investițiile și traficul în acest port, care devine din ce în ce mai atractiv. Pe de altă parte, operatorii de la Midia nu vor mai fi puși într-o poziție concurențială inegală cu cei din portul Constanța.
Patronatul portuar propune ca dezvoltarea porturilor maritime să se facă pe baza unui masterplan, care să prevadă liniile de dezvoltare pe următorii 10 ani și care să fie adoptat după consultarea comunității portuare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0325 secunde