Până și euro și-a pierdut speranța că va fi adoptat vreodată de România

În ianuarie 2019, când premierul social-democrat Viorica Dăncilă a anunțat că Guvernul său își asumă adoptarea monedei euro până în 2024, amicul s-a mai calmat. Dar în 2021, am fost nevoit să chem Salvarea. Bietul Maxi deschisese televizorul tocmai când premierul liberal Florin Cîțu anunța, în direct, că procesul de adoptare a monedei europene a fost întârziat de criza din 2020 și că, după recuperarea economică, România ar putea adopta moneda euro în 2027 sau 2028.

La mijlocul lui decembrie 2021, pe Maxi l-au luat pe sus și l-au internat la spitalul de nebuni. Îl apucaseră pandaliile, când a citit într-un ziar economic declarația vice-guvernatorului BNR, Florin Georgescu, că următorul raport privind trecerea României la moneda unică va stabili drept țintă anul 2029.

Iluzii deșarte

Stimați cititori, spre deosebire de amicul Maxi, eu refuz să trăiesc cu iluzia că țara noastră va adera vreodată la zona euro. De altfel, moneda europeană mi-a spus-o franc: „Ziaristule, eu mi-am pierdut speranța că voi fi adoptat, vreodată, de țara ta! Am toate motivele să nu mă încred în capacitatea politicienilor și guvernanților români de a face ca România să îndeplinească toate condițiile de aderare la zona euro. Oare nu ei sunt vinovați de distrugerea industriei, a flotei naționale și sistemului de irigații? Nu ei au lăsat în paragină rețeaua feroviară a țării, de-au ajuns trenurile de marfă să circule cu 15 kilometri pe oră? Oare nu din cauza lor, România se confruntă cu o criză profundă a Educației și Sănătății și are procentul cel mai mare de săraci? Cine altcineva decât politicienii și guvernanții din ultimii 32 de ani sunt vinovați de faptul că peste cinci milioane de români și-au luat traista în băț și au plecat să muncească peste hotare, că populația țării este într-o dramatică scădere și tot mai îmbătrânită, că firmele românești nu mai pot supraviețui fără importurile de forță de muncă din Orientul Îndepărtat?”

O revelație!

Ieri l-am vizitat pe Maxi la spital. Văzându-i privirea pierdută, l-am luat cu binișorul: „Ei, lasă Maxi, nu fi pesimist! Odată și odată vom trece și noi la moneda euro.”

Maxi m-a măsurat din priviri, de parcă ar fi vrut să vadă dacă nu m-am tâmpit, și mi-a spus: „Măi, Ioane, înainte de 1990, se spunea că România este țară în curs de dezvoltare și că vrea să ajungă cel puțin la nivelul țărilor mediu dezvoltate din Occident. De peste 80 de ani ne chinuim să ieșim din starea de înapoiere, dar în loc să ne apropiem de performanțele Europei de Vest, mai rău ne îndepărtăm. De vină nu este Occidentul că avansează prea repede, ci noi, pentru că facem pași înapoi. Nici finanțarea comunitară, care ne-a fost dată «moca», nu suntem în stare să o luăm. Unde mai pui că avem o adevărată vocație să distrugem tot ceea ce era bun și să construim prost.”

Apoi, după un moment de tăcere, mă anunță: „Ioane, de când stau printre nebuni am început să mă luminez la cap! Sunt convins că doar moartea ne va despărți de leu!”