A fost lansat programul on-line FinClub de educație financiară pentru liceeni

270
A fost lansat programul on-line FinClub de educație financiară pentru liceeni - afostlansatprogramulonlinefinclu-1640028782.jpg

Articole de la același autor

Autoritatea de Supraveghere Financiară în parteneriat cu Banca Națională a României, Ministerul Finanțelor și Asociația Română a Băncilor organizează cea de a treia ediție a programului de educație financiară – FinClub – destinat elevilor de liceu din clasele a X-a – a XII-a, pasionați de piața financiară, se arată într-un comunicat de presă.

Programul, care va fi derulat sub auspiciile protocolului de educație financiară, presupune crearea unui club de educație financiară a cărui activitate se va desfășura sub forma unor întâlniri online bilunare. Tematica întâlnirilor acoperă subiecte care țin de cunoașterea și aprofundarea noțiunilor și conceptelor financiare.

Înscrierile în cadrul FinClub se pot efectua online, în intervalul 20 decembrie 2021 – 7 ianuarie 2022. Formularul de înscriere și Regulamentul clubului pot fi găsite accesând link-ul https://edu.asfromania.ro/fin-club/, precum și pe pagina de Facebook a Autorității de Supraveghere Financiară. Perioada de derulare efectivă a întâlnirilor în cadrul FinClub este 13 ianuarie – 2 iunie 2022.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4458 secunde