Patronatele și sindicatele solicită actualizarea OUG privind șomajul tehnic

297
Situația economiei naționale s-a înrăutățit din cauza iernii foarte grele. Transportul rutier, feroviar și fluvial sunt grav afectate, cu consecințe majore pentru toți agenții economici.

Pericolul închiderii multora dintre afaceri și a locurilor de muncă aferente crește pe zi ce trece. Este nevoie de sprijinul guvernului și de dialog, pentru a depăși momentele dificile pentru toată lumea, consideră partenerii sociali.

Organizațiile patronale și sindicale care fac parte din Acordul național au transmis o scrisoare deschisă premierului Mihai-Răzvan Ungureanu, prin care îi solicită o întâlnire de urgență, în care să se discute două probleme:

- necesitatea actualizării rapide a OUG privind șomajul tehnic, pentru salvarea unui număr considerabil de agenți economici și păstrarea locurilor de muncă aferente;

- stabilirea măsurilor ce se impun pentru deblocarea activității Consiliului Economic și Social, condiție esențială pentru reluarea dialogului social la nivel național.

Din Acordul național fac parte cele cinci mari confederații sindicale (Cartel "Alfa", BNS, CSDR, CNSLR - Frăția și Meridian) și confederațiile patronale din cadrul Uniunii PATROROM (respectiv CONPIROM, Patronatul Român, UNPR și UGIR 1903). 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 16 Februarie 2012
Stire din Economie : Leul se depreciază ușor
Pagina a fost generata in 1.8252 secunde