Peste jumătate dintre IMM-uri nu vor să acceseze fonduri structurale în 2010

272
Peste jumătate dintre IMM-uri nu vor să acceseze fonduri structurale în 2010 - f9fb7c79045fc492a18b051150c2b269.jpg
Peste 50% dintre întreprinderile autohtone mici și mijlocii nu vor să acceseze fonduri structurale nici în acest an, nici în 2010, potrivit Cartei albe a IMM-urilor 2009. Motivele – lipsa informațiilor, birocrația excesivă, condițiile grele de creditare. În viziunea celor mai mulți manageri, numărul mare de acte, timpul pierdut și condițiile dure nu merită pentru o alocație financiară.

Nici măcar consultanții nu le recomandă managerilor să intre în acest joc "structural". La începutul acestei luni, reprezentanții Asociației Consultanților din România pentru Accesarea Fondurilor Structurale (ACRAFS) spuneau că cele mai multe IMM-uri cu care au discutat aveau nevoie de investiții cuprinse între 20.000 și 70.000 euro: "Nu este recomandat să intri într-un proces atât de complex cum este realizarea unui dosar. Costurile aferente proiectării și consultanței, numărul mare de acte, timpul pierdut și consumul nervos nu merită pentru un grant, fie el și de 50.000 euro".
Potrivit Cartei albe, restul de 50% dintre întreprinzători au planuri investiționale pe termen scurt, 1 – 3 luni, motiv pentru care nu vor apela niciodată la fondurile structurale, unde cele mai multe contracte se finalizează în minimum opt luni.
Ce soluții propun chiar managerii, pentru încurajarea accesării fondurilor europene?
În primul rând, ei cer acceptarea contractelor de comodat și închiriere încheiate de beneficiar, pentru toate investițiile, care să garanteze beneficiarilor dreptul de utilizare asupra locului investiției. În prezent, se acceptă doar concesiunea și proprietatea.
În al doilea rând, beneficiarii ar trebui să poată gira sau ipoteca bunurile pe care le realizează cu fondurile europene. Lipsa garanțiilor este o mare problemă acum, mai ales în condițiile grele prin care trece piața.
Apoi, de mare ajutor ar fi stabilirea unui program clar de lansare a sesiunilor de proiecte, cu termene precise și rezonabile. Multe dintre schemele de finanțare sunt întârziate de organismele autohtone de management, drept pentru care cele mai mult firme nu au timp să își facă un proiect bun.
De asemenea, managerii cer finanțarea diferențelor de curs valutar pentru proiectele care suferă din cauza evoluției cursului, între data depunerii și data aprobării.
Nu în ultimul rând, "imemiștii" români sunt de părere că ghidurile beneficiarilor ar trebui lansate cu cel puțin două luni înainte de startul propriu-zis al apelurilor de proiecte, nu ca acum, cu doar câteva săptămâni (dacă nu chiar zile) înainte.
"Cu o astfel de gestiune iresponsabilă a fondurilor europene, gradul de absorbție nu va depăși niciodată câteva sute de milioane de euro. În orice condiții, statul român trebuie să plătească circa un miliard de euro. De aceea, fondurile europene sunt un balon cu dioxid de carbon, în loc să fie de oxigen", au mai spus liderii ACRAFS, citați de newschannel.ro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6821 secunde