Petroliști din toată lumea vor fi școliți la GSP

1306
Vestea că "Grup Servicii Petroliere", una dintre cele mai tinere și dinamice companii din piață construiește un training center (centru de instruire), a trezit interesul petroliștilor de pe toate meridianele lumii. Chiar înainte ca echipele de constructori să-și încheie munca la noul edificiu, cererile de înscriere la cursuri au început să sosească din toată lumea.

Foamea de competențe din sectorul petrolier este tot mai mare și puțini sunt cei ce pot pregăti specialiștii sub certificarea International Well Control Forum. Diplomele obținute după asemenea standarde sunt recunoscute oriunde pe glob.
Decizia de a investi în domeniul formării profesionale demonstrează că "Grup Servicii Petroliere" își depășește condiția. Nu se mai mulțumește să sfredelească fundul mărilor și oceanelor pentru unii și alții, vrea să producă ceva mai de soi: competențe. Obiectul acțiunilor sale nu va mai fi doar scoarța Terrei, ci și ceea ce se află sub scoarța cerebrală.
Clădirea viitorului training center, toată numai oțel și sticlă, ocupă o suprafață de 2.310 mp de teren pe platforma danei 34, din portul Constanța. La parter, într-un corp, sunt dispuse spațiile pentru suportul logistic al activității de catering și pentru cantina personalului de la uscat. Vor fi unități moderne, dotate cu linii tehnologice pentru primirea alimentelor, depozitarea la temperaturi adecvate, preparare, servire, ambalare și livrare.
Într-un alt corp de clădire de la parter, va fi amplasată piesa de bază a centrului, simulatorul Drillsim 6000, o instalație care reproduce condițiile din cabina de comandă a celei mai moderne platforme de foraj marin, "Jupiter". Peretele semicircular, ce va fi ocupat de monitorul simulatorului, este mai mare decât ecranul unui cinematograf. Cei ce se vor instrui acolo vor avea senzația că se află în mijlocul mării.
Palierul de la etaj este inundat de razele soarelui, care pătrund prin uriașa cupolă din sticlă. Vastitatea spațiului central este împrejmuită de săli de clasă și de conferință, prin ai căror pereți lumina trece nestingherită.
În acest training center s-a băgat tot ce este mai modern și mai performant pe piața construcțiilor. Nu s-a făcut niciun rabat de la calitate. Administrația companiei are ambiția ca viitorul edificiu de la Marea Neagră să fie un punct de referință din toate punctele de vedere. Iar costurile sunt pe măsură: circa 8 milioane de dolari, afirmă directorul general executiv Fănel Hahui.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9078 secunde