Piața internă duce povara veniturilor bugetare

185
În perioada de criză economică, statul român, în loc să se comporte ca un partener și să fie mai puțin aspru cu agenții economici, inventează noi taxe și impozite și mărește numărul de controale efectuate de organele de inspecție fiscală.
Dragoș Doroș, director în cadrul Direcției generale legislație, impozite, taxe din cadrul Ministerului Finanțelor Publice a afirmat că, în prezent datoriile declarate la stat sunt colectate în proporție de 70%. În alte țări din Uniunea Europeană, procentul este de aproape 100%.
Pentru a se apropia de situația din Europa Occidentală, la începutul lunii martie, conform Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), inspectorii fiscali au făcut 745 de controale, au fost aplicate 162 de amenzi în valoare totală de 262.000 lei și au înaintat parchetului 12 sesizări penale pentru un prejudiciu de 4,5 milioane lei.
Noile măsuri par a fi dat rezultate, cel puțin în județul Constanța, unde încasările de pe piața internă la bugetul de stat sunt cu aproape 25% mai mari în luna februarie 2009, când s-au colectat aproape 110 milioane lei, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când veniturile au fost de 88,6 milioane lei.
Cumulat, în primele două luni ale acestui an, au fost atrași 264,6 milioane lei, cu peste 30 milioane de lei mai mult față de aceeași perioadă a anului 2008.
Valoare impozitului pe profit dat la stat însumează 43,8 milioane lei, impozitul pe venit - 106,2 milioane lei și T.V.A.-ul - 101,1 milioane lei, în prima parte a acestui an.
Și încasările din contribuțiile sociale au crescut în 2009, cu 3,5 milioane mai mult decât anul trecut. De pe urma contribuțiilor asigurărilor sociale, direcția județeană a realizat venituri de 137,5 milioane lei, iar din asigurările de sănătate a fost colectată suma de 60 milioane lei, în primele două luni ale anului.
Doar încasările din vamă au suferit scăderi importante, cu 150 milioane mai mici, la 27 februarie 2009, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, de la 441 milioane lei, în primele două luni ale lui 2008, la 291 milioane, în 2009. Scăderea a fost de 12% în februarie 2009, față de perioada similară a anului trecut, de la 219 milioane lei la 161,5 milioane lei.
T.V.A-ul a adus cele mai importante venituri din vamă, de 240 milioane lei, urmată de taxele specifice, cu 52 milioane lei, în 2009.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.501 secunde