Pirateria pe mare - tema conferinței regionale inițiate de CERONAV

605
2 min citire
"Responsabilitatea socială corporativă. Gestionarea fenomenului pirateriei" este titlul conferinței regionale organizate de Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV), în colaborare cu agenți economici din shipping și cu Sindicatul Liber al Navigatorilor. Reuniunea va avea loc vineri, 10 aprilie, în sala de conferințe a CERONAV, începând cu ora 11.
În cadrul ei vor fi prezentate printre altele, comunicările: "Dezvoltarea traficului portuar maritim și revitalizarea shipping-ului românesc în perspectiva crizei mondiale" (Marin Anton, secretar de stat în Ministerul Transporturilor); "Rolul UE, ONU și NATO în eradicarea fenomenului de piraterie maritimă" (Sever Voinescu, șeful delegației comisiei parlamentare NATO), "Responsabilitatea și implicarea MAE în situațiile impuse de acțiunile de piraterie în zonele critice ale lumii" (Bogdan Aurescu, secretar de stat la MAE), "Managementul și cooperarea comunitară în shipping. Cum pot companiile să integreze principiile responsabilității sociale în dezvoltarea afacerilor (clc. Gheorghe Bosînceanu, președintele Histria Group); "Pirateria modernă. Cum putem răspunde provocării?" (clc. Adrian Mihălcioiu, reprezentantul ITF – România). Dezbaterea va fi moderată de deputatul Mircea Toader, clc. Laurențiu Mironescu - director de programe în cadrul CERONAV și Dorel Onaca - director ARSVOM.
Ieri, la întâlnirea cu presa, Dorel Popa, directorul general al CERONAV, a declarat că "în condițiile crizei mondiale, responsabilitatea corporativă devine crucială pentru companiile care vor să-și mențină personalul bine pregătit." El a afirmat că reuniunea de vineri face parte dintr-un ciclu de conferințe inițiat de instituția pe care o conduce.
Laurențiu Lazăr, directorul general al agenției de crewing "Barklav", a prezentat proiectul Asociației Soțiilor Navigatorilor, o inițiativă prin care compania sa își manifestă respon-sabilitatea față de familiile marinarilor. De asemenea, el a afirmat că responsabilitatea socială a "Barklav" se exprimă, îndeosebi, prin asigurarea unor condiții bune de muncă și prin respectarea contractelor colective și individuale de muncă. Adrian Mihălcioiu a prezentat un rezumat al referatului său despre piraterie și a dezvăluit că el va cuprinde un mesaj adresat autorităților statului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0322 secunde