Poate fi atribuit contractul "corveta multifuncțională" unei firme suspectată de fapte de corupție?

1715
Poate fi atribuit contractul
Proiectul de investiții "corveta multifuncțională", o afacere de 1,6 miliarde de euro, a declanșat o aprigă competiție internațională, ceea ce este firesc. Anormal este gradul scăzut de transparență în derularea procedurii de atribuire a contractului, fapt ce a condus la apariția multor suspiciuni.

Suspect este, mai ales, faptul că statul român are un dublu rol în această afacere: este atât organizator al competiției, cât și competitor, dat fiind asocierea sa cu firma Damen, în cadrul companiei Damen Shipyards Mangalia. După cum am arătat și cu altă ocazie, cotidianul "Cuget Liber" i-a solicitat Ministerului Apărării Naționale să clarifice această problemă, dar răspunsul său a ocolit subiectul. În schimb, biroul de presă al Guvernului și Ministerul Economiei s-au făcut că plouă și n-au dat niciun răspuns.

Mari suspiciuni ridică, de asemenea, modificarea, peste noapte, a calendarului procedurii. Organizatorii dau vina pe "caracterul complex al achiziției, diversitatea tipurilor de nave ofertate și soluțiile tehnice prezentate de fiecare candidat", care necesită o serie de precizări și clarificări. "… derularea procedurilor de clarificare a impus modificarea calendarului, noul termen estimat pentru finalizarea procedurii fiind 15 noiembrie 2018", se spune într-un comunicat al MApN.

Oare acesta să fie motivul real? Opinia publică ar trebui să fie informată dacă această etapă de "precizări și clarificări" se desfășoară în condiții de transparență și ce măsuri s-au luat astfel încât să nu existe nici cea mai mică urmă de bănuială că vreuna dintre oferte ar putea fi modificată din mers.

După cum se știe, la startul competiției s-au aliniat: Șantierul Naval Damen din Galați, Thyssen Krupp Marine Systems Germania, STM Turcia, grupul italian Fincantieri, proprietarul șantierelor navale din Tulcea și Brăila, precum și asocierea Naval Group Franța - SNC. Oare toți acești concurenți sunt tratați cu respect, cu bună credință, nediscriminatoriu de statul român, care, după cum am arătat, are o dublă calitate în această competiție?

Lucrurile sunt ceva mai complicate decât par la prima vedere, atrage atenția fostul președinte al României, Traian Băsescu. Într-o postare pe facebook, intitulată "Filiera olandeză", acesta prezintă următoarea succesiune a evenimentelor:

"1. Pe data de 12 septembrie 2018, ne vizitează intempestiv Mark Rute, premierul Olandei, care vine pentru câteva ore la București, pentru a da o declarație în care spunea că suntem o țară coruptă, deci NU Schengen;

2. Pe 1 octombrie 2018, în Comisia LIBE a Parlamentului European, olandezul Frans Timmermans pulverizează pur și simplu România, printr-un raport despre corupție și stat de drept, raport împănat cu destule inadvertențe;

3. Pe 22 octombrie 2018, raportul final al Comisiei de la Veneția vine și susține inadvertențele din raportul Timmermans, ba este chiar la un pas să ceară modificarea Constituției României. Raportor a fost olandezul Martin Kuijer;

4. Pe 26 octombrie 2018, compania olandeză Damen, suspectată și anchetată pentru corupție, se aștepta să primească un contract de 1,6 miliarde euro de la Guvernul României. Decizia a fost amânată până pe 15 noiembrie 2018."

În continuare, Băsescu afirmă: "Eu nu cred că olandezi Mark Rutte, Frans Timmermans și Martin Kuijer s-au concertat pentru a face presiuni asupra Guvernului României, în perspectiva acordării contractului de 1,6 miliarde euro către firma olandeză Damen, mai ales că aceasta este suspectată și anchetată pentru corupție.

Nu cred nici că fotografiile apărute în presă cu Mark Rutte și proprietarul Damen au semnificație. Nu... sunt doar așa... ca să nu greșim câștigătorul.

Mă aștept ca " olandezi Mark Rutte și Frans Timmermans să acuze România de corupție, dacă " de la Damen ar primi contractul de 1,6 miliarde euro pentru armată. Dacă vrem în Schengen, eliminăm olandezii " de la Damen."

Suntem curioși să aflăm dacă autoritățile române și organizatorii competiției vor ține cont de integritatea în afaceri demonstrată de competitori până la această dată sau vor închide ochii la faptele ce pun sub semnul îndoielii moralitatea unuia sau altuia dintre competitori.

Pentru corecta informare a Guvernului României, a Ministerului Apărării Naționale, a Ministerul Economiei și a Romtehnica, prezentăm câteva titluri apărute în presa internațională, articolele respective putând fi studiate pe Google: "Damen Shipyards Raided, Accused of Bribing Government Official" (Damen Shipyards percheziționată, acuzată de mituirea oficialilor guvernamentali) – apărut pe 20 ianuarie 2017, în publicația "ECO – environment coastal & offshore"; "Fraud investigators raid Damen Shipyards in foreign bribery case" (Razie a anchetatorilor la Damen Shipyards, într-un caz de mituire străină) – publicat de Agenția de știri "Reuters", pe 16 ianuarie 2017; "Gaining momentum anti-corruption investigation against the Damen Shipyards Group" (Ancheta anticorupție împotriva Damen Shipyards Group) – publicat, pe 19 ianuarie 2017, de "SeaWaves Magazine"; "Tax office inspectors raid Damen Shipyards in corruption probe" (Inspectorii Fiscului, într-un raid la Damen Shipyards, pentru probe de corupție) – publicat de "Dutch News.nl", pe 16 ianuarie 2017; "Dutch investigators raided offices of Damen Shipyards" (Anchetatorii olandezi au percheziționat birourile Damen Shipyards) – apărut pe 21 ianuarie 2017, în "Maritime Herald".

Cotidianul "Cuget Liber" solicită Guvernului României, Ministerului Apărării Naționale, Ministerul Economiei și companiei Romtehnica să informeze opinia publică dacă la desemnarea câștigătorului competiției vor ține cont de integritatea în afaceri a acestuia și, mai ales, dacă i s-a solicitat competitorului Damen să clarifice aspectele privind suspiciunile de corupție. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5809 secunde