Pomeni pentru sinistrați, în locul construcțiilor hidrotehnice

Guvernul Tăriceanu și-a început mandatul cu inundații și îl încheie tot cu inundații. În 2008, ca și în 2005, zeci de mii de hectare de teren au fost acoperite de ape, iar mii de gospodării au fost distruse.
Potopul de acum trei ani a scos la suprafață afacerile hidrologice făcute pe bani publici, în timpul guvernării social-democrate. S-a vorbit atunci despre fondurile publice deturnate de la diguri și poduri, pentru a înălța vile și a achiziționa jeep-uri, dar și despre necesitatea reamenajării hidrotehnice a teritoriului.
Ce s-a schimbat de atunci și până acum? Nimic! Nimeni nu a dat socoteală pentru digurile și podurile șubrezite de corupție și jaf; nu s-a deschis niciun șantier pentru reamenajarea albiei vreunul râu sau torent, pentru construcția vreunui bazin de colectare a excesului de apă.
Vreme de douăzeci ce ani, guvernele României au tratat cu superficialitate problema riscului de inundații. Și-au ascuns dezinteresul și neputința în spatele a tot felul de teorii. În final, sinistrații au fost considerați vinovați că au construit casele, satele și comunele în calea puhoaielor.
Oamenii nu au nicio vină că inundațiile se țin lanț în România. Ei plătesc toate taxele și impozitele, inclusiv pentru apa care vine din ceruri și pentru cea care se scurge în pământ. Întreaga responsabilitate a dezastrelor ar trebui să o poarte statul. El este proprietarul apelor curgătoare, el trebuie să le țină în frâu, amenajând bazine de colectare a prea-plinului și baraje.
Fiecare inundație ne reamintește că România are nevoie de un program hidrotehnic de mare anvergură, care să rezolve problemele de amenajare sigură a cursurilor râurilor și de preluare a apelor provenite din topirea zăpezilor și din ploile cu debite diluviene. Este evident că amenajările actuale nu mai asigură securitatea oamenilor și a bunurilor.
Realizat cu inteligență, un program hidrotehnic la scară națională va avea efecte economice și sociale extraordinare. Reamenajarea cursurilor de apă, a barajelor și lacurilor de acumulare ar putea fi cuplată cu programele energetice, cu cele de dezvoltare a pisciculturii, a irigațiilor, transportului pe apă și turismului. Alături de banul public ar putea fi atrase fonduri private. România este una dintre țările europene cele mai bogate în cursuri de apă, dar acest potențial este slab exploatat. Avem prea puține centrale hidro-electrice, prea puține cursuri de apă amenajate pentru navigație, prea puține lacuri pentru agrement și pentru nevoile pisciculturii.
Punerea în operă a unui asemenea proiect național ar contribui nu doar la reducea riscului de inundații; ar aduce creștere economică, mal multe locuri de muncă și mai puțină poluare.
Pentru a demonstra că sunt aproape de sinistrați, guvernanții au reinventat solidaritatea pe ștatul de plată, practicată pe vremea regimului comunist. În prezent, funcționarii din ministere sunt obligați să doneze o parte din venituri pentru cei ce au suferit de pe urma inundațiilor.
Dacă guvernanții și-ar fi făcut treaba, nu ar mai fi fost nevoie de această pomană obligatorie. De la ei, românii așteaptă alt fel de solidaritate: să construiască, cu banii strânși din taxe și impozite, sistemul hidrotehnic care să-i apere de inundații.