Portretul românului călător. Unii pleacă în interes de serviciu, alţii în vacanţe

112
Portretul românului călător. Unii pleacă în interes de serviciu, alţii în vacanţe - portretul-romanului-calator-1689700121.jpg
Suntem cu toţii diferiţi, însă un lucru îl avem sigur în comun: plăcerea de a călători, în special atunci când destinaţia este una de vacanţă şi mai puţin în interes de serviciu.

Patru din zece români au călătorit în afara ţării, în ultimul an, iar o pondere similară (43%) preferă să călătorească în scopuri bine definite, cu timp şi buget limitate, arată datele unui studiu de specialitate, publicat marţi.

Conform cercetării MKOR şi Avis, intitulată „Obiceiuri de Călătorie ale românilor”, 90% dintre respondenţi au declarat că au călătorit în ţară în ultimele 12 luni, cu o medie anuală de şase călătorii.

În acelaşi timp, numărul celor care au ales ca destinaţie o altă ţară este mai mic, cu doar patru din zece români, în timp ce frecvenţa călătoriilor este redusă, înregistrând o medie de 2,4 călătorii.

În ceea ce priveşte scopul deplasărilor, acesta diferă în funcţie de destinaţie. Astfel, ţările străine sunt preferate în general pentru petrecerea timpului liber: şapte din zece respondenţi au mers în vacanţă la cea mai recentă călătorie în străinătate, iar patru din zece persoane au călătorit în scop de afaceri.

De asemenea, pentru mai bine de jumătate dintre deplasări, indiferent de destinaţie, durata medie a călătoriei a fost de o săptămână.

Când vine vorba despre planificarea călătoriei, cei mai mulţi dintre respondenţi (43%) îşi setează scopuri bine definite şi călătoresc cu timp şi buget limitate.

La polul opus se situează cei care caută o experienţă facilă: 12% dintre respondenţi preferă să caute oferte pentru sejururi complete decât să organizeze personal călătoria, în detaliu.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.4438 secunde