Analiză imobiliare.ro

Prețurile apartamentelor, aproximativ la același nivel ca la început de an

1657
Prețurile apartamentelor, aproximativ  la același nivel ca la început de an - bloc-1315257694.jpg
Luna august a adus doar o ușoară fluctuație în prețul locuințelor la nivel național. Indicele imobiliare.ro a înregistrat o creștere de doar 0,5% comparativ cu luna anterioară, dar față de perioada similară a anului trecut se constată, totuși, o scădere de 7,6%.

"În intervalul ianuarie - aprilie, prețurile au crescut ușor dar, începând cu luna mai, au reintrat pe o pantă descendentă. Astfel, în august, prețul mediu cerut este la același nivel ca la începutul anului, 1.031 euro/mp util. Până la finalul anului vom avea perioade de scădere care vor alterna cu cele de creștere, dar oscilațiile vor fi moderate", subliniază Adrian Erimescu, directorul general al portalului imobiliare.ro.

Referitor la Constanța, prețul mediu de strigare pentru apartamentele din blocurile vechi a înregistrat în luna august o ușoară creștere, de 0,4%, atingând valoarea de 957 euro/mp util, potrivit imobiliare.ro. Apar-tamentele cu trei camere sunt singurele care s-au ieftinit (nesemnificativ, însă), prețul acestora înregistrând o scădere de 0,9%. De cealaltă parte, garsonierele și apartamentele cu două camere s-au scumpit cu 2,3%, respectiv 1,2%, în primul caz ajungându-se la 968 euro/mp util.

De asemenea, analiza realizată de imobiliare.ro mai arată că prețul mediu cerut pentru apartamentele noi a cunoscut o scădere de 2,3%, de la 961 euro/mp util până la 939 euro/mp util.

Atenție, este vorba însă despre prețuri medii, așadar este mai mult sau mai puțin relevant pentru cei ce caută efectiv o casă, dar important totuși pentru o imagine de ansamblu. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.7956 secunde