Prima Casă 2015. Modificări IMPORTANTE!

193
Prima Casă 2015. Modificări IMPORTANTE! - primacasapentruromaniidinstraina-1433241703.jpg

Articole recomandate

Prima casă poate fi închiriată. Guvernul a modificat și completat recent normele de implementare a programului "Prima Casă", astfel că beneficiarul care schimbă o locuință cu una mai mare trebuie să utilizeze sumele obținute din vânzarea casei achiziționate sau construite inițial în cadrul programului pentru lichidarea creditului acordat inițial, locuința putând fi închiriată sau folosită ca sediu social. 


Noile norme reglementează posibilitatea pe care o au beneficiarii programului de a trece de la o locuință mai mică la una mai mare, fie ca valoare, fie ca suprafață, posibilitate introdusă la începutul acestui an, dar și unele aspecte tehnice rezultate din practica derulării programului.

Prima casă devine a doua casă. Cei care nu-și mai pot achita ratele pot ceda contractul altcuiva la aceeași bancă, cei care au cumpărat o casă pot să cumpere alta mai mare sau mai scumpă, după ce o vând pe prima și lichidează creditul sau îl refinanțează.

Beneficiarii programului care dețin o locuință achiziționată sau construită pot să cumpere o nouă locuință tot în cadrul programului, cu condiția îndeplinirii cumulative a mai multor condiții, cum ar fi aceea ca noua locuință să aibă suprafața utilă mai mare decât locuința achiziționată sau construită inițial în cadrul Programului sau, ca valoarea noii locuințe așa cum rezultă din raportul de evaluare să fie mai mare decât valoarea evaluată la momentul acordării creditului pentru locuința achiziționată sau construită inițial în cadrul Programului.

De asemenea, se consideră necesar ca locuința achiziționată sau construită inițial în cadrul Programului să fie înstrăinată prin vânzare-cumpărare cel mai târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a noii locuințe, iar creditul acordat inițial în cadrul Programului să fie lichidat până la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare a noii locuințe în cadrul Programului, sau să fie refinanțat prin acordarea celui de-al doilea credit în cadrul Programului, scrie capital.ro.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 04 Martie 2015
Stire din Economie : Schimbări la programul "Prima Casă"
Vineri, 09 Ianuarie 2015
Stire din Economie : Noi norme pentru "Prima casă"
Pagina a fost generata in 0.5387 secunde