Producătorii de castraveți, membri ori nu de asociații, vor fi despăgubiți

275

Comisia Europeană a alocat un buget de 150 de milioane de euro pentru despăgubirea producătorilor de castraveți din Uniunea Euro-peană afectați de isteria declanșată de îmbolnăvirile cauzate de bacteria E.coli, puse inițial pe seama acestei legume.
"Comisia Europeană a alocat această sumă pentru a acoperi cererile de sprijin financiar venite din partea producătorilor europeni, inclusiv a celor români. Ca regulă generală, despăgubirile se plătesc de către Comisie prin intermediul organizațiilor recunoscute ale producătorilor de legume și fructe. Din păcate, în România există o singură organizație funcțională, iar mulți dintre cei afectați nu sunt membri ai acesteia. Pentru aceștia însă, Comisia Europeană acceptă de această dată o procedură specială", a precizat, printr-un comunicat de presă, eurodeputatul Sebastian Bodu.
El a explicat că producătorii trebuie să încheie cu asociația în cauză un contract de retragere din producție având ca obiect marfa scoasă din circuit, urmând a fi despăgubiți în aceeași măsură ca și producătorii membri. "Acest lucru trebuie mediatizat astfel încât toți cei afectați să știe că își pot recupe-ra prejudiciul", a subliniat Bodu.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4689 secunde