Producția industrială autohtonă crește peste media UE

217
Producția industrială din România a crescut, în aprilie, cu 0,7% față de luna precedentă. La nivelul UE s-a înregistrat un avans de 0,5%, potrivit datelor publicate ieri de Eurostat, biroul comunitar de statistică.
Cele mai importante creșteri ale producției industriale din UE s-au înregistrat în Lituania (6%), Estonia (2,4%) și Danemarca (2,2%).
La polul opus, cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Irlanda (-10,9%), Portugalia (-4,4%) și Grecia (-3,4%).
Producția de bunuri intermediare a crescut în aprilie cu 2,2% în zona euro și cu 2,7% pe ansamblul blocului comunitar, față de luna precedentă. Bunurile de capital au înregistrat o creștere de 1,1%, în timp ce bunurile de folosință îndelungată au înregistrat o scădere de 0,1% în zona euro, dar au crescut cu 0,4% pe ansamblul întregului bloc comunitar. Producția de energie a scăzut în aprilie cu 0,9% în zona euro și cu 0,2% în UE, iar producția de bunuri de uz curent a înregistrat o scădere de 1,2% în zona euro și de 1,6% în UE.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 15 Iunie 2010
Stire din Economie : Scrisoare de pe Plaja Modern
Pagina a fost generata in 1.6318 secunde