Producția de carburanți (benzine, motorine, jet) a rafinăriei Petromidia, unitate operată de Rompetrol Rafinare, a crescut semnificativ în primul semestru al acestui an, cu 65%, până la un nivel de 2,28 milioane tone, față de aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor publicate vineri de companie.
În prima parte a anului, rafinăria a obținut 845 de mii de tone de benzine și 1,44 milioane de tone de motorine și combustibil de aviație, consemnând creșteri de 101%, respectiv 49%, față de semestrul I al lui 2024. Se poate constata, astfel, un trend pozitiv sub noua conducere executivă a Grupului KMGI, acționarul majoritar al Rompetrol Rafinare. Reamintim că în aprilie, cei din Rompetrol anunțau o nouă echipă de management, condusă de Erik Sagyiev, din poziția de CEO.
Revenind la performanțele rafinăriei Petromidia, cele mai mari creșteri au fost înregistrate la producția de combustibil pentru aviație (Jet Fuel), unde compania a anunțat că a atins un record de aproximativ 277 de mii de tone în semestrul I 2025, reprezentând 10,5% din totalul țițeiului procesat – o creștere de 153 mii tone față de aceeași perioadă a anului anterior.
În luna mai 2025, rafinăria a înregistrat un record lunar, cu o producție de 50,6 mii tone. Această performanță a fost determinată de creșterea cererii pentru Jet Fuel și de ajustările strategice adoptate pentru a maximiza producția.
Combustibilul de aviație este un produs premium, îmbunătățit pentru avioane cu turbine, cu proprietăți antistatice și capabil să reziste la temperaturi mai scăzute potrivit datelor care se găsesc pe site-ul companiei, rezultat în conformitate cu cele mai riguroase standarde internaționale și cu o calitate semnificativ superioară specificațiilor de referință.
Această creștere substanțială, pe toate palierele de producție s-a reflectat într-o majorare a vânzărilor pe plan intern cu 24% și aproape o triplare a volumelor la export și a fost posibilă pe fondul unei majorări semnificative a volumului materiilor prime procesate - 2,8 milioane de tone, din care cea mai mare parte a fost țiței kazah - KEBCO și CPC, Petromidia beneficiind de fluxuri constante de materie primă cu sprijinul KazMunayGas – compania națională de petrol și gaze din Kazahstan.
Randamente operaționale excelente, în Petromidia
În perioada aprilie – iunie (trimestrul II 2025), Petromidia a înregistrat un supus mediu zilnic de aproape 16 mii de tone, ca urmare a rețetelor adaptate de producție (mix de țiței KEBCO + amestec de țițeiuri ușoare) și a funcționării continue a rafinăriei. De asemenea, gradul de utilizare a capacității de rafinare a fost, în S1 2025, de 95,52%, reflectând o bună disponibilitate a țițeiului, funcționarea continuă a instalațiilor la o capacitate ridicată și o cerere de piață ridicată.
Randamentul produselor albe (benzină, motorină, GPL, JET, propilenă) a fost și el în creștere cu 0,7 puncte procentuale peste nivelul înregistrat în anul precedent, ajungând la 87,7%wt. Rezultatul a fost influențat de procesarea unui țiței mai ușor și de utilizarea stocurilor de produse semifabricate acumulate la începutul anului.
Rafinăria Petromidia a înregistrat un rezultat excelent și din punct de vedere al indicelui de intensitate energetică (EII), 92,6 puncte, un minim istoric, care reprezintă o îmbunătățire de 15 puncte față de aceeași perioadă a anului precedent. Rezultatul evidențiază angajamentul continuu al rafinăriei pentru eficiență energetică și optimizarea proceselor.
Precizăm că EII este un indicator care reflectă performanța rafinăriei referitor la consumul de energie (abur, gaz combustibil și energie electrică), în raport cu standardul industrial. Un indice cât mai scăzut al EII, denotă o performanță mai bună.
Rompetrol Rafinare operează cele două rafinării ale Grupului KMG International – Petromidia Năvodari, (cea mai mare și mai complexă unitate de profil din țară) și Vega, din Ploiești (unicul producător de bitum și hexan din România), alături de singura divizie de petrochimie din țară, menținând industria locală de rafinare la standarde înalte.