Concurs Proiect de 34 milioane lei pentru șapte arii naturale protejate
400
Articole de la același autor
Instalații GPL în rate, noua ofertă a service-urilor auto
04 Aprilie 2011
Meseriile cele mai bănoase din Constanța
26 Martie 2011
Cartierul de lux Mamaia Nord, abandonat de proprietari
04 Martie 2011
Constănțenii sunt așteptați la Târgul Confintex
01 Martie 2011
Piața auto second-hand, paralizată
07 Martie 2011
Se caută petrol și gaze la Vama Veche, Costinești și Adamclisi
01 Aprilie 2011
În urmă cu nici o săptămână, Direcția Silvică Constanța a depus, la Agenția Regională pentru Protecția Mediului Galați (ARPM), un proiect prin care se speră obținerea a 34 milioane lei pentru cele șapte situri aflate în administrarea sa.
Potrivit directorului Direcției, ing. Valentin Neagu, până vineri se va finaliza și primul set de clarificări cerut la scurt timp după depunere, de ARPM Galați.
Pentru aceste șapte situri, răspândite în întreg județul, mai exact Pădurea Hagieni, Pădurea Fântânița Murfatlar, Lacul Vederoasa, Cheile Dobrogei, Lacul Bugeac, Canaralele Dunării și Canaraua Fetii, se vor întocmi, în aproximativ un an de la obținerea finanțării, planuri de management bine puse la punct. Pentru acestea se va cheltui jumătate din cei 34 milioane de lei, a precizat Valentin Neagu.
Restul banilor se va împărți între cele trei puncte de informare care se vor înființa la Murfatlar, Băneasa și Cernavodă, căci se mizează pe transformarea siturilor în puncte de atracție turistică, și un sistem informatic de monitorizare a speciilor existente în unele zone de maximă importanță dintre cele enumerate mai sus.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Joi, 07 Aprilie 2011
Joi, 07 Aprilie 2011
Joi, 07 Aprilie 2011
Joi, 07 Aprilie 2011
Miercuri, 06 Aprilie 2011
Miercuri, 06 Aprilie 2011
Miercuri, 06 Aprilie 2011