Proiect de lege privind prevenirea și combaterea violenței în familie

915
1 min citire
Proiect de lege privind prevenirea și combaterea violenței în familie - proiectdelegeprivindprevenirea-1488376967.jpg
Grupul parlamentar al PSD a votat marți, 28 februarie 2017, pentru adoptarea proiectului de lege privind completarea art. 23 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie. Noul act normativ aduce mijloace suplimentare de protecție a victimelor, prin completarea ordinului de protecție cu măsuri care să prevină încălcarea restricției de către agresor.
Astfel, legea îl va obliga pe agresor să se prezinte periodic, la un interval de timp stabilit de instanță, potrivit împrejurărilor, la secția de poliție competentă cu supravegherea respectării ordinului de protecție. Mai mult, agresorul va fi obligat să dea informații organului de poliție cu privire la noua locuință, în cazul în care, prin ordin, s-a dispus evacuarea din locuința familiei.
Atât la nivel european, cât și la nivel național, fenomenul violenței în familie este încă, din păcate, o realitate, victimele fiind femei într-o proporție covârșitoare. Conform Eurobarometrului 72.3 din 2010 "Violența domestică împotriva femeilor", coordonat de Comisia Europeană, în Europa, o femeie din patru este victimă a acestui tip de agresiune la un moment dat în viață. De exemplu, statisticile din România, realizate până în anul 2004 de Agenția Națională de Protecția Familiei, iar apoi de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale indică, pentru perioada 2004-2011, un număr de aproximativ 82.000 de cazuri de violență în familie și un număr de 800 de decese înregistrate în același interval de timp.
Proiectul de lege s-a adoptat cu sprijinul Grupului parlamentar al PSD și a fost elaborat în urma consultării mai multor cercetări efectuate de societatea civilă în privința aplicării legislației menite să protejeze victimele violenței în familie și să combată violența domestică. Noul act normativ va crește încrederea victimelor în instituțiile statului, fapt care le va încuraja să apeleze mai des la sistemul de protecție, atunci când li se vor încălca drepturile de către partenerii de viață.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0353 secunde