Proiectul care ar trebui să dea fiori de gheață economiei

715
1
Proiectul care ar trebui să dea fiori de gheață economiei - proiectul-1486908819.jpg

Articole de la același autor

Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții ar putea fi un alt FPS


Înființarea Fondului Proprietății de Stat de către social-democrați a fost cea mai importantă măsură economică la începutul anilor ´90. Astăzi, același partid vrea să creeze Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții. În portofoliul acestuia urmează a fi transferate 200 de companii aflate, în prezent, în coordonarea ministerelor, iar unicul acționar al viitoarei enitități va fi statul. 


Menirea fondului, susțin inițiatorii proiectului, este să obțină finanțare, să facă investiții în economie, dar și în sănătate ori educație, să dezvolte infrastructura și să asigure creșterea numărului locurilor de muncă. Banii pentru realizarea obiectivelor investiționale vor proveni din: dividendele celor 200 de companii (circa 2,5 miliarde de lei pe an), emiterea de obligațiuni, atragerea de parteneri în realizarea unor proiecte (cum ar fi construcția de autostrăzi), vânzarea activelor neperformante ale celor 200 de companii (din care se estimează că se va obține 1 miliard de lei în următorii patru ani).


Inițiatorii pretind că fondul va contribui la reindustrializarea României, construind fabrici noi în zonele slab dezvoltate, pe care, după ce le vor pune pe picioare, le vor vinde privaților. Cu banii obținuți vor construi alte fabrici. Și tot așa mai departe.


Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții ar urma să fie listat pe piața românească de capital, fapt ce ar asigura funcționarea lui în condiții de transparență, iar conducerea lui va fi asigurată pe baza legii privind guvernanța corporativă. 


Pe hârtie, totul e minunat, așa cum a fost și proiectul Fondului Proprietății de Stat. Se cunoaște rolul jucat de această entitate profund politizată în privatizarea cu dedicație, distrugerea unor ramuri întregi ale economiei naționale și apariția "miliardarilor de carton". 


Guvernanța corporatistă este și ea superbă în teorie, dar în practică se dovedește a fi un ambalaj poleit pentru aceleași interese politice și de grup. Sunt numeroase exemplele de administratori și manageri selectați în baza legii privind guvernanța corporatistă care s-au dovedit a fi catastrofali pentru companiile lor. 


Oricât de frumos ar părea proiectul Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, faptul că este creat și pus în practică de cei ce au inventat și perfecționat algoritmul politic din economie, un mecanism generator de corupție, mă face să mă cutremur. 


Celor 200 de companii de stat ce urmează a intra în portofoliul fondului ar trebui să le treacă fiori de gheață prin măduva spinării. Ce se va întâmpla cu cele care administrează și exploatează infrastructura energetică, de transport maritim și fluvial, feroviar și rutier, de transport al gazelor, infrastructură de care depinde întreaga economie națională? Astăzi, guvernanții care susțin că le pasă de econo-mie și infrastructură, le impun să facă profit în dauna reparațiilor și investițiilor și apoi le iau cel puțin 50% din dividende. Mâine, Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții ar putea să le ia tot profitul, pentru că va avea nevoie de bani pentru alte proiecte. Nu vor mai conta politicile ministerelor de resort, ci politica fondului și interesele celor ce îl vor conduce. 


În locul celor 200 de companii, Guvernul Grindeanu ar trebui să-i transfere viitorului fond cele 515 societăți pe care actuala Autoritate pentru Administrare a Activelor Statului (fostul Fond al Proprietății de Stat) nu este capabilă nici să le privatizeze, dar nici să le gestioneze cum trebuie. Abia după ce va demonstra că e în stare să le facă profitabile și să le vândă privaților se poate trece la următorul pas.


Comentează știrea

Sindbad
13 februarie 2017
FSDI = FPS

Inceputul dezastrului. Deja se văd numirile prin ministere, toate făcute pe alese, fidelitate pt. partid, nepotisme, parvenire, pupat in c... A mai fost, nu s-a învățat nimic, s-a prăduit totul, salarii pt. gușterimea de partid. Prostimea are mintea scurtă, le mai aruncăm o ciozvârtă, pe care o luăm înapoi prin inflație și creșteri de prețuri. Lumea trebuie să înțeleagă un lucru simplu - Nu există masă gratuită - Guvernanții nu au venit cu banii de acasă să-i dea prostimii.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4393 secunde