Proiectul conductei de țiței Constanța - Trieste a împlinit 13 ani de tergiversări

435
Proiectul conductei de țiței Constanța - Trieste a împlinit 13 ani de tergiversări - 0c76d344b7b18ff818aee31d130c8e25.jpg
Timp de peste un deceniu, proiectul conductei petroliere Constanța – Trieste a servit drept pretext pentru tocarea banilor publici în întâlniri la nivel înalt ori scund, în simpozioane, mese rotunde și forumuri, în comisii interguvernamentale, interministeriale, de specialiști și de amatori. Probabil că și-a îndeplinit "misiunea istorică", din moment ce foștii "parteneri" au început să-l abandoneze.

Ideea oleoductului care să lege Marea Neagră cu centrul Europei, porturile Constanța și Trieste, prin care să se pompeze țiței caspic, a fost lansată de Italia, în 1997. De atunci și până astăzi, Italia a pus frână proiectului, iar Slovenia și Croația au reușit să se retragă din afacere.
Ultimii care au spus "pas" au fost croații. Ei s-au prins că italienii au alte interese și "o fredonează", așa că, începând din 2009, n-au mai participat la cheltuielile companiei care ar trebui să se ocupe cu dezvoltarea proiectului, pompos denumită Pan - European Oil Pipeline Project Development Company (PEOP - PDC).
Pe 21 ianuarie 2010, croații și-au depus oficial demisia, astfel că proiectul se mai sprijină doar pe doi stâlpi: România și Serbia.
La sfârșitul săptămânii trecute la Roma, în Italia, a avut loc Forumul energetic româno-italian. Au fost prezente firme de stat și private din cele două țări, care au tocat mărunt o mulțime de subiecte, inclusiv cele privind sursele regenerabile de energie.
Românii au fost preocupați în primul rând de proiectul oleoductului Constanța - Trieste, dar nu prea aveau cu cine vorbi. Ministrul italian de resort nu a fost prezent la forum, oficialitățile fiind reprezentate de un director de departament.
"Blocajul este la italieni - a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", unul dintre participanții la forumul din Roma. Susțin că apreciază foarte mult proiectul, dar, concret, nu fac nimic. Motivează că duc lipsă de finanțare și promit mereu că vor face eforturi să atragă un investitor pentru proiect."
Ce se ascunde în spatele acestei strategii a frânării? O explicație posibilă este că anumite firme italiene, care activează pe piața petrolului și care au o mare influență asupra guvernului lor, sunt mai curând interesate ca proiectul oleoductului Constanța - Trieste să fie înmormântat. Conducta reprezintă un pericol pentru afacerile lor și pentru cei ce le furnizează petrolul.
România și Serbia mai speră în viitorul proiectului, dar este greu de crezut că oleoductul va mai ajunge până în Italia. Cei doi parteneri au o variantă de avarie: conducta va lega Constanța de Pancevo, o va coti spre Ungaria și va merge, mai departe, prin Europa.
O decizie trebuie luată rapid. Guvernele României și Serbiei nu mai trebuie să accepte fițele Italiei.
Conform HG nr. 1.069/2007, conducta de țiței Constanța - Trieste face parte din strategia energetică a României pentru perioada
2007-2020. S-ar putea spune că e timp berechet pentru realizarea proiectului, dar își poate permite țara noastră să-l amâne până în 2020?

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9618 secunde